Aflați în cantonament la Ocna Șugatag din 23 ianuarie, fotbaliștii de la FC Maramureș Universitar Baia Mare vor disputa duminică, la Sighetu Marmației (ora 11.00), primul meci de pregătire din 2012. Partenera de joc a sportivilor antrenați de Romulus Buia și Ciprian Dorobanțu este Olimpia Satu Mare, echipă aflată și ea în cantonament la Ocna. Vor urma, în 2 februarie, meciul cu FC Zalău, în 4 o nouă întâlnire cu sătmărenii și – în 8 – o partida cu Luceafărul Oradea. De asemenea, pentru 11 și 15 februarie este stabilită o dublă de pregătire cu echipă din Dej. Băimărenii de la FCMU vor rămâne în cantonament până în 4 februarie.
„Vom încerca să luăm spre final niște echipe mai bune pentru meciurile de verificare. Nu ne va fi ușor pentru că aproape toată lumea are calendarul cu jocuri gata făcut. Să sperăm că vom avea și terenuri bune ca să fie edificator ce vom vedea, pentru că, dacă vom juca prin zăpadă putem vedea pregătirea fizică și forța, mai puțin îndemânarea și calitatea jucătorilor pe care noi dorim să-i observăm. Mă refer la jucătorii mai noi”, a declarat antrenorul secund al FCMU, Ciprian Dorobanțu.
Sursa: eMaramureș