După ce marți a trecut cu 3-1 de Ferencvaros, FC Viitorul va susține, vineri, al doilea meci de verificare în cantonamentul din Antalya. Elevii lui Cătălin Anghel vor susține meciul de debut în cadrul competiției „Antalya Trophy Cup”, contra ucrainenilor de la Obolon Kiev. Meciul este programat de la ora 16.00 și se va disputa la baza sportivă Arcadia, din Belek. FC Viitorul face parte din Grupa B la „Antalya Trophy Cup”, alături de Obolon Kiev și Tavria Simferopol. Din Grupa A fac parte U. Cluj, Sturm Graz și Inter Baku.
Inițial, FC Viitorul ar fi trebuit să întâlnească vineri pe RNK Split la „Antalya Trophy Cup”, însă croații și-au amânat pentru sâmbătă sosirea în cantonamentul din Antalya din cauza unor probleme interne. Astfel, organizatorii au decis înlocuirea lui RNK Split cu Obolon Kiev.
Contra lui Obolon Kiev este așteptat și debutul lui Nicolae Dică în tricoul Viitorului.
O nouă zi ploioasă în Antalya
Pentru a doua zi la rând ploaia a schimbat programul constănțenilor. Ședința de pregătire de dimineață nu a putut avea loc pe terenul de antrenament, astfel că jucătorii Viitorului au efectuat o ședință de pregătire exclusiv fizică, în apropierea bazei de pregătire de la Belek.
Sursa: Academia Hagi