Marius Postolache și-a reziliat contractul cu Delta Tulcea, în urmă cu o săptămână, reușind în timp record să își găsească o nouă echipă. După câteva zile, mijlocașul a semnat pentru formația de primă ligă Voința Sibiu și la debut, în partida amicală disputată ieri cu FC Cisnădie, scor 2-0, a contribuit la golul înscris de Zăgrean cu pasa decisivă.
Postolache nu a uitat însă perioada petrecută la Delta și vorbește deschis depre problemele pe care le-a întâmpinat, în special din partea conducerii tulcene. El consideră că formația pregătită de Cristi Dulca nu poate promova la finalul sezonului pentru că, la nivel local, nu se dorește cu adevărat realizarea acestei performanțe.
Până acum ai strâns foarte multe prezențe în Liga 2. Cum ți s-a părut competiția din tur față de anii precedenți?
Nu știu dacă 200 sunt multe, dar am observat că, de la an la an, fotbalul a început să se joace mai mult prin spatele birourilor și mă refer la echipele care își doresc promovarea cu orice preț și, din greșeală în greșeală, acele echipe mereu sunt favorizate și culmea chiar reușesc în dauna celor care pot și vor să facă ceva. Păcat!
Ce s-a întâmplat cu Delta în ultimele cinci etape, în care nu a reușit să adune decât patru puncte?
Rezervele nu s-au ridicat la valoarea titularilor, pentru că în ultimele șapte meciuri am avut o mulțime de jucători accidentați care, din păcate, au avut nevoie și de intervenții chirurgicale, gen Tobă, Scarlat, Dănuț Munteanu. Cu atât de multe improvizații au venit și rezultatele pe măsură.
În tur, ai fost unul dintre jucăorii de bază ai tulcenilor. Crezi că Delta are forța să promoveze la finalul sezonului? Va reuși antrenorul Cristi Dulca să repete performanța din returul campionatului trecut, când echipa a avut un parcurs aproape impecabil?
Nu vreau să pun degetul pe rană, dar când au avut acele meciuri fără înfrângere de fapt câștigaseră cu echipele deja retrogradate și până să fie luați în serios de celelalte competitoare se sfârșise returul. Nu vor reuși să promoveze pentru că sunt prea puțini cei care doresc cu adevărat performanță, și aici mă refer în principal la Cristi Dulca și la cei câțiva jucători aduși de el. Restul sunt împotrivă, au acea mentalitate „de la țară”: dacă o să promovăm o să vină alții și atunci eu voi fi dat afară. Nu mai bine terminăm pe locul 3?
Schimbările din lotul tulcenilor, din această pauză competițională, nu crezi că vor avea un efect benefic asupra evoluției echipei?
Ce schimbări? Că au venit doi jucători? Cei care nu merită să joace vor fi titulari și pentru că antrenorul nu poate să aducă ceea ce își dorește pentru că alții din conducere cred că se pricep mai bine și mai mult la fotbal decât dânsul. Concurența la Delta Tulcea este doar pe postul de fundaș central și îi doresc lui Marian Scarlat să își revină cât mai repede pe teren pentru că e cel mai bun, cel puțin a dovedit-o, însă doar la antrenamente, din păcate.
După tine care sunt punctele forte ale Deltei în lupta pentru promovare? Dar cele slabe?
Pot spune că punctul forte al echipei este nebunia jucătorilor de a crede în ei, de a se sacrifica pentru a-și atinge țelul: promovarea. Punctul slab, bineînțeles, conducerea pentru că cei care sunt în fruntea clubului se află într-un loc nepotrivit, la momentul neprotivit. Să nu fiu înțeles greșit, dar când vrei să îți construiești o casă ACUM, nu te ajută de loc promisiunile că vei primi materialele de construcții peste câteva luni.
Totuși, din câte am înțeles, te-ai despărțit de Delta în condiții amiabile?
Nu mi se pare nimic amiabil în faptul că nu am primit banii de aproape trei luni, la care se adaugă niște prime și că n-aș fi reușit să plec dacă nu lăsam de la mine. Nu am nimic cu nimeni, doar că am dorit să dau un răspuns anumitor persoane.
Marius, ai plecat de la Delta Tulcea , locul trei în Liga 2 și ai semnat cu Voința Sibiu, locul 14 în Liga 1, formații cu obiective diametral opuse. Ce te-a determitat să faci acest pas? Nu puteai să alegi o echipă mai „liniștită”?
Nu mă așteptam să ajung tocmai la Sibiu, însă mulțumită strâmbelor băgate de prietenii mei pescari de la Tulcea , au căzut variantele Brașov sau Târgu Mureș. O echipă mai „liniștită”era Sportul Studențesc, din toate punctele de vedere, însă, privind partea plină a paharului, am rămas profund impresionat de ce am găsit la Sibiu. De la implicarea președintelui până la femeia de serviciu care în fiecare zi îmi face cu ochiul :-))) O atmosferă care d-abia acum realizez că așa ar trebui să fie la fotbal. Un antrenor care delimitează foarte clar munca de distracție și nu în ultimul rând bunătatea oamenilor din acest oraș. Se vede că Voința noastră este de fapt și Voința lor. Pentru cei de la Tulcea s-ar traduce: nu contează cine joacă sau cu cine jucăm, trebuie să câștigăm. Aceasta este o mentalitate „de oraș”. Indiferent la ce echipă ești nu contează obiectivul, de fapt atitudinea și încrederea în forțele proprii sunt cele care iți spun dacă ești puternic sau nu.
În retur, vei fi adversar cu mulți dintre foștii tăi colegi de la Sportul Studențesc, formație aflată în luptă directă cu Voința Sibiu pentru evitarea retrogradării. Cum vezi acest duel?
Pentru mine cred că va fi un meci ca oricare altul, pentru că am jucat atâta timp alături de ei și nu am vreun motiv să fiu neliniștit, iar la meciul din tur Voința a pierdut totuși două puncte, ceea ce arată cine va fi favorita la meciul de la Sibiu. Îmi doresc doar să fiu sănătos și voi încerca să ajut cât mai mult echipa. Nu am venit să iau locul nimănui, iar sezonul viitor mi-ar face mare plăcere să joc împotriva celor de la Sportul Studențesc și Poli Timișoara, tot în Liga 1.
articol scris de Florin Alboiu