Săptămâna viitoare, FC Hunedoara va urca în primul cantonament centralizat al anului, iar antrenorul principal Aurel Șunda vrea să aibă la dispoziție un lot complet cu care în retur va da asaltul final pentru promovare în Liga a II-a.
Zis și făcut. După o lungă perioadă de tatonări, la începutul acestei săptămâni la Hunedoara au ajuns trei jucători cu nume în eșalonul secund. Este vorba despre fundașii Tiberiu Bier (29 ani, ex-Arieșul Turda) și Costel Vodiță (31 ani, ex-Alro Slatina), respectiv atacantul Ovidiu Istinie (29 de ani, ex-Juventus București)(foto).
Tehnicianul „alb-albaștrilor” îi cunoaște bine pe cei trei noi veniți în care își pune mari speranțe, dar anunță și alte transferuri la FC Hunedoara.
„Vodiță poate juca atât fundaș central, dar și în stânga, Bier, la fel în centrul defensivei, dar și în dreapta, iar Istinie este un atacant cu experiență. Cu toții sunt jucători buni, iar eu sper ca ei să își arate valoarea și la Hunedoara. Mai suntem în negocieri și cu alți jucători cu experiență a căror transferuri sper să se concretizeze până la finalul acestei săptămâni”, a spus Aurel Șunda.
Fotbaliști cu experiență
FC Hunedoara și-a asigurat serviciile a doi jucători cu experiență în liga secundă: Tiberiu Bier și Ovidiu Istinie. Aceștia au semnat ieri cu „alb – albaștrii” cu gândul declarat de a contribui la promovarea echipei în liga 2.
Bier vine de la Arieșul Turda și este un fundaș central în vârstă de 29 ani. S-a născut la Arad, unde a evoluat și pentru „Bătrâna Doamnă” în liga secundă.
Istinie evoluează pe postul de atacant și are aceeași vârstă cu Bier. Acesta a evoluat ultima oară pentru Juventus București în liga secundă.
Articol scris de Sami TAMAȘ