Aflată pe poziția a șasea, cu 19 puncte în Seria I a Ligii II, Săgeata Năvodari va încerca să se mențină în partea superioară a clasamentului și în retur. Lotul se află încă în vacanță și se va reuni pe 14 ianuarie.
Pentru partea a doua a sezonului 2012-2013, năvodărenii speră, în principal, să nu mai aibă parte de multe accidentări. „Sper să nu fim loviți de aceleași accidentări, pe care le știți bine, mă refer la Florin Popa, Florin Bold, Lucian Chețan, plus Valentin Apostol, suspendat în prima parte a campionatului și să ne luptăm pentru că șanse sunt mari pentru primele locuri”, a declarat antrenorul principal Săgeata Năvodari, Aurel Șunda.
Din punct de vedere al transferurilor, cei de la Săgeata nu au primit nicio veste ca urmare a recentelor probleme legate de finanțarea grupării. „Încă nu s-a făcut o analiză concretă datorită celor care sunt la Năvodari. Au alte priorități în acest moment”, ne-a mai spus Șunda.
Săgeata Năvodari va începe returul pe 9 martie, când va întâlni pe Dinamo II, pe teren propriu.
Sursa: Cuget Liber