Sub privirea atentă a patronului Mihai Ionescu, noua formulă de pe banca tehnică a Turrisului, adică Virgil Nițoi director tehnic și Bogdan Vrăjitoarea principal, a disputat ieri un test pe arena Voința din București având drept adversară echipa din Axintele. Scorul final după trei reprize a câte 30 de minute a fost favorabil oaspeților care au punctat de două ori prin noile achiziții Fătu și Novac.
Formația din Axintele a părut mai bine închegată, chiar dacă a umblat destul de mult la lot în această iarnă, având mai multe faze de poartă decât gazdele. La Turris a contat foarte mult în balanța jocului și lipsa de omogenitate a echipei cauzată de numărul mare de jucători aflați în probe. De altfel, tehnicienii grupării din Turnu Măgurele au declarat după meci că scopul acestui amical a fost de a vedea jucătorii reveniți la echipă, dar și de a testa o serie de nume noi.
Ambele echipe au amical sâmbătă
Următorul examen pentru ambele echipe va fi sâmbătă atunci când Turrisul se va duela cu Otopeniul pe terenul de la Izovani, iar Axintele se va deplasa la Slobozia pentru a da piept cu liderul seriei a II-a Unirea din localitate. Săptămâna viitoare Turris va mai juca un amical cu Chiajna II, în timp ce echipa din Axintele va intra într-un cantonament montan.
TURRIS – AXINTELE 0-2 Fătu, Novac
Turris: A. Neagu – Mușat, Ionică, Ungureanu I, Belu – M. Alexandru, Trică, Zamfir, Fl. Radu – Ungureanu II, Stanciu. Au mai jucat Mitrea – Săraru, Măruș, Peteleu, Mihalache, Bîrsan, Ilin, Rusescu, Badea, Olteanu, Mihăiță și Silviu Radu. Antrenori Virgil Nițoi și Bogdan Vrăjitoarea
Axintele: Donose – Wincentowicz, N. Ionel, Oprișan, Tache – Bogorodiță, D. Florea, Șelaru, Robu – Fătu, D. Chiriță. Au mai jucat Ciodar – Vasile, Goga, G. Simion, Cană, Cip. Stoica, Novac, Al. Ștefan, C. Toader, C. Dedu, Ogodogbo, S. Gheorghiu. Antrenor: Ion Nica
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ