Mutarea lui Dorin Goga la FC Vaslui trebuia să se oficializeze ieri, dar negocierile s-au oprit după ce jucătorul Timișoarei nu a acceptat să semneze un contract pe șase luni cu drept de prelungire pe încă cel puțin un sezon. „S-ar putea să renunț la el”, a amenințat aseară Porumboiu.
Marian Iancu s-a înțeles cu Adrian Porumboiu, FC Timișoara urmând a primi 700.000 de euro plus TVA în schimbul lui Dorin Goga. Afacerea însă s-a împotmolit în momentul în care atacantul s-a pus la masa negocierilor cu cei din conducerea lui FC Vaslui. Jucătorul de 27 de ani vrea neapărat un contract de lungă durată, pentru a avea asigurat un salariu bun cel puțin pentru următorii trei ani, dar propunerea lui Adrian Porumboiu a fost alta. „Noi vrem ca Goga să semneze doar pe șase luni, iar dacă va confirma, contractul său va fi prelungit cu încă trei ani. Sper să se răzgândească și să accepte această ofertă. Dacă nu o va face, asta este. S-ar putea să renunț la el. Mai sunt și alți fotbaliști în afară de Goga”, a declarat aseară Adrian Porumboiu.
Ar primi un salariu de 300.000 de euro
Dacă va semna în cele din urmă cu FC Vaslui, Dorin Goga va fi remunerat anual cu 300.000 de euro. „La salariu ne-am înțeles cu jucătorul. El cere destul de mult pentru vremurile în care trăim. Îi voi da cât solicită, dar trebuie să accepte și el condițiile noastre”, a completat Porumboiu.
Singura mea cerință față de FC Vaslui e să fie un transfer definitiv, fiindcă nu vreau să merg împrumut. Timp mai am să mă transfer, nu mă grăbesc
Dorin Goga, pe 10 ianuarie 2012
Știu și eu că Goga nu s-a înțeles cu Vasluiul. El ar putea rămâne la Timișoara încă un an și jumătate
Marian Iancu, patron Poli Timișoara
35 de goluri a înscris Goga pentru Poli în trei ani și jumătate
1,35 milioane de euro e cota lui Goga, potrivit www.transfermarkt.de
2 goluri în opt partide în Europa League a marcat Goga pentru Poli
6 goluri a marcat Dorin Goga pentru Timișoara în turul acestui sezon din Liga a II-a, seria a II-a
Articol scris de Daniel REMEȘ