FC Viitorul va susține examenul maturității în returul Ligii a II-a la fotbal, după ce, la finalul turului, se găsește în fotoliul de lider.
Președintele Academiei „Gheorghe Hagi”, Paul Peniu, a declarat, ieri, că cel mai puternic adversar pentru FC Viitorul în retur este Delta Tulcea. „După părerea mea, cel mai puternic adversar în lupta pentru promovare este Delta Tulcea. În schimb, Săgeata Năvodari se confruntă cu probleme extrem de serioase, pe care trebuie să le rezolve rapid pentru a putea ține pasul cu pozițiile fruntașe”, a spus Peniu.
Acesta a vorbit și despre atuurile Viitorului în lupta pentru promovare. „Chiar dacă în componența lotului sunt jucători tineri, aceștia au dovedit, în tur, maturitate în joc și s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Sunt convins că și în partea a doua a campionatului ei se vor concentra și vor face față presiunii pentru a duce la bun sfârșit lupta pentru îndeplinirea obiectivului principal. Nu va fi însă ușor, fiindcă toate echipele vor juca cu cuțitul la os și nu există meciuri ușoare”, a explicat Peniu.
Pe data de 9 ianuarie, va avea loc reunirea lotului Viitorului, în vederea demarării pregătirilor pentru returul Ligii a II-a. În perioada 20 ianuarie – 3 februarie, elevii lui Cătălin Anghel vor susține, în Antalya (Turcia), primul stagiu de pregătire din străinătate.
Sursa: Cuget Liber