Antrenorul selectionatei de tineret a României, Emil Săndoi, este dezamăgit de parcursul echipei pe care o pregătește, din anul ce s-a încheiat. Fără o bază solidă însă, fostul jucător al „naționalei” spune că nu are de unde selecta jucători capabili să obțină performanțe, iar aceste lucruri ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toți cei care vor să vadă un altfel de fotbal.
„Nu aș putea să spun că am avut prea multe motive de bucurie. Cu echipa de tineret am avut unele probleme legate de mai multe aspecte care nu ne-au permis să obținem ce ne doream. Trebuie să fim însă optimiști în continuare, să încercăm să dăm uitării nerealizările din anul care se scurge și să ne propunem obiective îndrăznețe pentru anul care urmează”, a spus selectionerul echipei nationale de tineret.
Lipsa unui interes real în ceea ce privește pregătirea tinerilor este principala cauza a decăderii fotbalului românesc. Emil Săndoi cere celor implicați în viața „sportului rege” să arate mai multă generozitate față de tinerii din Romania, pentru că roadele nu vor înceta să apară.
„Cred că dacă nu se vor face investiții în sectorul juvenil, fotbalul românesc va fi greu să se mențină pe linia de plutire. Performanțele care se obțineau înainte, se obțin tot mai greu sau sunt inexistente. Aici este o problemă de fond a fotbalului românesc. Ne-a interesat momentul și nu ne-am gândit la perspectivă. Sunt puțini jucători tineri care ne pot reprezenta la nivel internațional.
Și antrenorii de la echipele de club sunt puși într-o situație delicată. Investițiile de la copii și junori nu au existat. Vă dați seama deci că tinerii jucători nu au randamentul dorit. Astfel, antrenorii sunt obligați să folosească jucători aduși din străinătate, unii au valoare, dar nu toți.
Am făcut selecții la jucători mult mai tineri decât cei care ar putea juca la echipa națională, este vorba de o schimbare de generație. Voi încerca să folosesc jucători și mai tineri, pentru a le da o experiență internațională în plus, pentru a le forța cumva creșterea valorii individuale și colective. În luna ianuarie este posibil să plecăm într-un tunreu în Antalya, dacă și cluburile vor fi de acord. Voi încerca să formez acolo o nouă echipă cu care în 2013 să pornim la drum în campania de calificare pentru Turneul final al Campionatului European de Tineret din 2015.
O să-mi asum aceste riscuri pentru a crește jucători și pentru a-i lansa în campionatul intern. În toate campionatele din Europa, echipele de club propun jucători pentru echipa națională”, a mai adaugat Săndoi.
sursa: Sport Total FM