ALRO Slatina și-a stabilit programul amicalelor

14 Dec. 2011, 13:28 Pregătiri, amicale
ALRO Slatina și-a stabilit** programul amicalelor

Oficialii grupării de eșalon secund Alro Slatina au fixat programul meciurilor de verificare ale acestei pauze competițională.

Elevii lui Daniel Mogoșanu vor susține două jocuri înaintea plecării în stagiul de pregătire al iernii, pentru ca în cadrul cantonamentului centralizat, care se va desfășura cel mai probabil în Antalya, să dispute alte trei partide. La revenirea în țară, aluminiștii vor avea patru sau cinci amicale în care vor întâlni formații ca CSM Râminicu Vâlcea, FC Caracal sau Sportul Vișina Nouă.

„Până la plecarea în cantonament vor fi două jocuri, probabil pe 21 ianuarie și 28 ianurie. În perioada 30 sau 31 ianuarie – 11 februarie se va pleca într-o pregătire centralizată care sunt șanse să se facă în Antalya. Se vor disputa trei jocuri, organizatorul turneului le va stabili de comun acord cu conducerea tehnică. În perioada 13-26 februarie, vor mai fi patru sau cinci jocuri de pregătire cu echipe din zonă. Sunt echipe de Liga a III-a din județ, Vișina și Caracal, și echipe de Liga a II-a. E vorba de Râmnicu Vâlcea, probabil FC Argeș și formațiile de Liga a III-a Bradu și Albota”, a spus președintele executiv al celor de la Alro, Jane Nițulescu.

sursa: olttv.ro

14 Dec. 2011, 13:28 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă