Chiar dacă golul care o scoate pe Poli Timișoara din Cupa României a fost marcat de Bud, colegul său de echip, Cristi Todea și-a dorit extrem de mult să marcheze însă singurul lucru pe care l-a reușit a fost să încite publicul de pe Bega, acesta spunând la finalul meciului de Cupă că să bucură că a eliminat-o pe Poli.
„A fost un meci special, am avut inamicii mei în tribune, inamicii mei de mic… Am fost învățat, încă de la UTA, să câștig la Timișoara cu orice preț… și dacă retrogradăm trebuie să batem pe Poli Timișoara. Pentru mine este o satisfacție dublă, mă bucur mult că am reușit s-o eliminăm pe Poli, să ne calificăm în semifinale, dar urmează un meci capital pentru noi, cu Ceahlăul și trebuie să ne gândim deja la el”, a declarat Todea la finalul întâlnirii cu Poli Timișoara.
„Poli nu a arătat ca o echipă de Liga I, îmi pare rău să o spun, dar la Timișoara era altfel, când veneam cu UTA și chiar cu Mediașul, era altă atmosferă, altă echipă, alt ambient” a continuat tăios același Todea.
Mijlocașul găzarilor se contrazice, spunând apoi că echipa de pe Bega este una de calibru a cărei loc era în Liga I: „Știam că Poli Timișoara are jucători de valoare, o echipă cu care am jucat anul trecut în Liga I unde a terminat pe locul doi, o parte din ei au rămas și știam că lotul e bun, dar noi am venit să ne facem jocul și cred că asta ne-a adus victoria”, a încheiat mijlocașul de 33 de ani.
Sursa: banatsport.ro