Primarul municipiului, Gabriel Boriga, a inaugurat luni vestiarele rezervate juniorilor de la Chindia Târgoviște. Începute în primăvară, lucrările de reabilitare au fost finalizate, încăperile arătând acum excelent, gata să ofere puștilor de la Centrul de Copii și Juniori cele mai bune condiții. „Acum un an, aici era o ruină, lăsată după zeci de ani de nepăsare. Vorbesc despre toți cei care au avut în grijă sau administrare acest stadion… Nici nu știu dacă se putea intra în aceste încăperi. Riscai să intri sănătos și să ieși bolnav”, a fost radiografia lui Boriga vizavi de modul cum se prezentau vestiarele în trecutul apropiat.
Mai grav este faptul că, până la modernizarea camerelor de sub tribuna a II-a, la vechile vestiare se echipau jucătorii formațiilor vizitatoare, de Liga a II-a de exemplu, de notorietate fiind scandalul făcut de Gheorghița Onu în 2008, după un FC Municipal – ACU la finalul căruia arădenii nu au avut nici unde să facă un duș banal !
„Condiții civilizate”
Din fondurile Primăriei au fost amenajate și grupuri sanitare moderne, o sală de protocol, un birou pentru antrenori și instalată o centrală termică. „Juniorii noștri vor avea condiții corecte, civilizate, pentru a face performanță. Vreau să le mulțumesc și antrenorilor de la juniori, Vișan, Toboșaru, Bârdeș și Țermure, pentru toată munca pe care o desfășoară aici. Pasul al doilea, după modernizarea vestiarelor, va fi să achiziționăm și un rând complet de echipament pentru acești copii. Am supus această propunere consilierilor locali, care au respins-o. Sper să își dea seama că tinerii au nevoie de sprijinul comunității. Nu înțeleg absurditatea acestei decizii, care văduvește micuții de un echipament civilizat. Am totuși speranța că propunerea va fi totuși aprobată”, a declarat Boriga.
„Ne bucurăm pentru această investiție. Orice lucru bine făcut este în folosul nostru și al copiilor pe care îi pregătim” – Vasile Bârdeș, antrenor juniori Chindia Târgoviște
Articol scris de Ionuț MARIN