Sâmbătă dimineață, pe șapte terenuri din județul Brăila au avut loc tot atâtea meciuri care au contat pentru etapa a X-a din cadrul ligii a IV-a brăilene la fotbal, rundă dominată categoric de echipele gazdă, care au obținut cinci victorii, oaspeții s-au impus în alte două partide, dar niciun meci nu s-a terminat nedecis. A fost o rundă în care Fortino Ianca a realizat scorul etapei, la Dedulești, în toate meciurile s-au marcat în total 30 de goluri (18 gazdele și 12 oaspeții), iar golgeterul acestei etape este Iulian Dobrică (Voința Vișani) cu trei reușite. Cel mai mare scor l-a relizat Fortino Ianca, care s-a impus cu un categoric 6-0 pe terenul „lanternei roșii”, Victoria Dedulești, dar succesul s-a conturat abia în partea a doua a meciului, deoarece la pauză oaspeții conduceau doar cu 1-0. După acest succes, formația finanțată de Fănel Băluță rămâne pe primul loc al clasdamentului cu 27 de puncte, în timp ce Victoria Dedulești rămâne pe ultimul loc, fiind singura echipă care nu are niciun punct după 10 meciuri jucate!! Pe locul al doilea a rămas în continuare Victoria Traian, care are acum 25 de puncte, după victoria cu 2-0 obținută pe teren propriu în meciul cu Siretul Vădeni (locul șapte cu 15 puncte), în timp ce poziția a treia este ocupată de FC Tufești, cu 24 de puncte după victoria lejeră de acasă, 4-0, cu Voința Găiseanca (locul 13 cu patru puncte)!
Cel mai frumos meci al acestei runde a fost acela de la Vișani, dintre Voința locală (locul șase cu 16 puncte) și Sportul Chiscani (locul cinci cu 17 puncte), într-un joc în care Iulian Dobrică de la Voința Vișani a reușit să marcheze trei goluri, și în care gazdele au condus în minutul 53 cu 3-0. Dar oaspeții nu au renunțat la luptă reușind să marcheze de trei ori, primind în schimb doar un singur gol și astfel partida s-a încheiat cu scorul de 4-3 pentru gazde! Surpriza aceste etape s-a înregistrat la Șuțești, acolo unde Voința din localitate (locul nouă cu 9 puncte), a fost învinsă cu scorul de 3-2, de către Avântul Mircea Vodă (locul 13 cu 7 puncte), dar după ce la pauză gazdele aveau avantaj de două goluri deoarece conduceau cu 2-0!!
Ultimile două partide ale acestei runde s-au încheiat cu victorii simetrice obținute de echipele care au evoluat în fața propriilor suporteri. Mai întâi, Victoria Cazasu (locul opt cu 12 puncte) a depășit cu 3-0 pe CS Făurei (locul zece cu 9 puncte), cu același rezultat reușind să se impună și Dunărea Gropeni (locul patru cu 22 de puncte) în disputa de acasă cu Viitorul Galbenu (locul nouă cu 14 puncte).
Rezultatele complete și marcatorii din această etapă a X-a din cadrul ligii a IV-a brăilene la fotbal sunt:
Voința Vișani – Sportul Chiscani 4-3 (2-0)
Dobrică (15, 53, 66), Nazâru (45)/ Gheorghiță (55, 77), Zărnescu (73)
FC Tufești – Voința Găiseanca 4-0 (2-0)
Ghioca (17, 35), Neta (68), Țugui (82)
Victoria Dedulești – Fortino Ianca 0-6 (0-1)
S. Butiseacă (19, 64), Toni (56), Irimia (58), Stanciu (85), Mladin (87)
Victoria Cazasu – CS Făurei 3-0 (2-0)
Grigore (15), Popescu (20, 75)
Dunărea Gropeni – Viitorul Galbenu 3-0 (1-0)
Bănică (44), Durbacă (66, 88)
Voința Șuțești – Avântul Mircea Vodă 2-3 (2-0)
Creangă (2, 22)/ L.Stareț (48), A. Stareț (70), Beliciu (73)
Victoria Traian – Siretul Vădeni 2-0 (0-0)
Anghel (53), Lupașcu (63)
Etapa viitoare, a XI-a, programează sâmbătă 29 octombrie cu începere de la orele 11 (juniorii) și 13 (seniorii) următoarele partide:
Siretul Vădeni – Voința Vișani
Avântul Mircea Vodă – Victoria Traian
Viitorul Galbenu – Voința Șuțești
Fortino Ianca – Victoria Cazasu
CS Făurei – Dunărea Gropeni
Voința Găiseanca – Victoria Dedulești
Sportul Chiscani – FC Tufești
Articol scris de Valentin Constantinescu