Cu Slatina, UTA a bifat a treia partidă consecutivă disputată în fața propriilor suporteri în care nu a gustat din cupa victoriei. Arădenii au două remize și o înfrângere acasă, în compania echipelor Juventus București, CSM Râmnicu Vâlcea iar acum ALRO Slatina.
„Am întâlnit o echipă bună, poate cea mai bună dintre cele cu care am jucat până acum în acest sezon. Acest egal poate îl contabilizam înaintea începerii sezonului, dar mai dureros este faptul că am pierdut puncte acasă cu Juventus București și Râmnicu Vâlcea. Nu știu ce se întâmplă cu noi pe teren propriu, poate dezvoltăm un complex în această privință”, ne-a declarat Ionuț Bălan.
După aceste trei etape în care victoria le-a fost străină pe teren propriu, utiștii au o mare șansă în următoarea rundă care va avea loc la Arad. În etapa a șaptea va sosi FC Timișoara, rivala de o viață, iar un nou semi-eșec ar fi și mai dureros. „Cu Poli a fost presiune întotdeauna la aceste meciuri, nu cred că faptul că nu am câștigat până acum acasă va fi o presiune în plus. Sperăm să ne revenim și primul succes să îl obținem chiar în fața lor, ar fi extraordinar”, a mai adăugat experimentatul fundaș dreapta.
La finalul jocului de sâmbătă seara, o bună parte a suporterilor prezenți pe stadion i-au huiduit pe elevii lui Roli Nagy. „Nu trecem printr-o perioadă foarte bună, nu mai e la fel ca anul trecut. Nu sunt probleme ce țin de bucătoria internă, pur și simplu există în viața unei echipei astfel de pase proaste. Nu sunt de acord nici cu ideea că suntem o echipă de deplasare, nu cred că s-ar mai fi spus acest lucru dacă am fi făcut egal la Bihor și am învins acum pe Slatina. E drept, ne-a ieșit victoria în două deplasări, dar asta nu înseamnă că ne simțim bine doar acolo. Lumea se aștepta la multe de la noi, având în vedere că am spus de la început că vrem promovăm. Începutul nu e așa cum ni l-am fi dorit, de aici și frustrările pe care le au suporterii dar și noi. Sunt îndreptățite apostrofările venite din tribună, așa sunt suporterii, când ai rezultate te aplaudă, când nu, te huiduie. Cred că arădenii nu mai au așa de multă răbdare și pentru că urmează jocul cu Timișoara dar și pentru că așteaptă deja de câțiva ani buni ca la Arad să se obțină promovarea și nu se realizează nimic”, mai subliniază Bălan.
Sursa: Sport Arad