Precup: „Noi, jucătorii, suntem principalii vinovați”

08 Sep. 2011, 11:09 Cupa
Precup:**

Dezamăgire mare în tabăra celor de la Alro. Aluminiștii au continuat seria rezultatelor nefaste, fiind eliminați în turul al cincilea al Cupei României de formația de Liga a III-a Sportul Vișina, eșec care a tulburat mai mult liniștea în cadrul echipei slătinene.

Căpitanul celor de la Alro, Gabriel Precup, nu își poate explica parcursul slab al echipei, însă crede că principala vină o au jucătorii.

„Ne pare rău, din păcate continuăm seria rezultatelor negative. Din punctul meu de vedere, noi, jucătorii, suntem principalii vinovați, avem toate condițiile, toată lumea este de partea noastră. Noi ne-am propus obiectivul promovării, datorită rezultatelor înregistrate sezonul trecut, dar din păcate nu reușim să demonstrăm pe teren. Nu știu dacă presiunea este prea mare. Printr-o victorie putem ieși din situația în care ne aflăm. Sâmbătă cu Severinul trebuie neapărat să ne dăm viața pe teren. Atitudine am avut la fiecare meci, nu știu ce să spun”, a declarat Precup la finalul meciului cu Sportul Vișina.

Sursa: Gazeta Nouă

08 Sep. 2011, 11:09 Cupa
Pe aceeași temă