FC Olt a susținut în această dimineață ultimul meci amical dinaintea startului noului sezon al Ligii a II-a. Echipa antrenată de Dan Oprescu a jucat în deplasare, pe terenul echipei din Liga a III-a, Vișina Nouă, acolo unde a reușit să câștige cu scorul de 3-2.
Primii care au deschis scorul au fost gazdele. Militaru (28) a marcat de la punctul cu var după ce Turcin a fost faultat în careu de Pavel. Avantajul minim a rezistat aproape de pauză, atunci când FC Olt a egalat la unu prin deviarea pe spate a lui Alin Mihai (42).
În cea de-a doua repriză, echipa din Liga a II-a a reușit să se desprindă la două goluri. Mai întâi Burian (67) a făcut 2-1 după ce a reluat în plasă de la 6 metri o centrare venită de pe partea stângă, ca mai apoi Giurcă (72) să majoreze scorul cu un șut de la 18 metri la colțul lung.
Rezultatul final a fost stabilit cu două minute înainte de ultimul fluier al arbitrului. Golul al doilea al Vișinei a fost marcat tot din penalty și tot după un fault făcut de Pavel, de această dată asupra lui Matei. Mihalache (88) a transformat fără emoții.
Vișina Nouă – FC Olt 2-3
Militaru (28 – pen.), Mihalache (88 – pen.) / A. Mihai (42), Burian (67), Giurcă (72)
FC Olt: Bordea (46 Bugiu) – Bogdanovici (65 Mormolea), Preda (58 Sandu), Lengyel, Giurcă (75 Bancu), Huțanu (56 Ștefan), Pavel, Dan Ignat (40 Vâlcică), Niță (22 Cozea, 78 A. David), Hallmen (43 Burian, 78 A. Cârstean), Alin Mihai (53 Dragalina)
Antrenor: Dan Oprescu
Vișina Nouă: Dragu – Dinu (46 Manolache), David, Mirea (46 Toader), Daniel Mihai, Militaru, Glișcă (65 Ciocioană), Ivan, Aria, Turcin (56 Butoi), Matei
Antrenor: Marius Stoica
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Gazeta Nouă