Formația brăileană și-a încheiat perioada de cantonament
centralizat printr-un amical cu Politehnica Galați, iar la finalul
testului, Viorel Ion era ceva mai liniștit în privința viitorului
echipei.
„Am realizat cel mai bun joc din perioada
amicalelor, au fost momente în care mingea a circulat pe traseele
stabilite la antrenamente, iar pofta de gol nu s-a stins pe toată
durata întâlnirii, suntem pe un drum bun”, a
concluzionat Viorel Ion.
Meciul a fost echilibrat în primul sfert de oră, după care
inițiativa a trecut de partea gazdelor, dar Bosoi nu a găsit
spațiul porții, iar Pungă (min. 17) a trimis mingea în bara porții
gălățene. Otvos și-a încercat șansa trei minute mai târziu, dar
portarul Politehnicii a fost la post și a scos mingea de la
rădăcina barei.
Golul care plutea în aer a picat în minutul 41, Pălimaru i-a
pasat în fața porții lui Laurențiu Ivan, iar fundașul central al
brăilenilor a pus latul pentru 1-0.
După doar patru minute, Necoară a centrat perfect și Pălimaru a
marcat pentru 2-0.
Eurogol
Bosoi
Repriza secundă s-a derulat după același scenariu, cu brăilenii în
prim plan, deși din minutul 55 antrenorul Viorel Ion a început să-i
trimită în teren și pe ceilalți jucători din lot.
La un sfert de oră de la reluare, Gabriel Ion nu a putut să-l
învingă în situație de unu la unu pe portarul gălățean, dar a
obținut o lovitură de la colțul terenului. Otvos a centrat pe
colțul lung, iar Gabriel Bosoi a trimis mingea, cu capul, în
vinclul porții adverse.
Fostul jucător al CF-ului, Marius Coman, a avut golul de onoare
în vârful bocancului în minutul 74, însă Leu a avut o intervenție
inspirată.
Scorul partidei amicale, 4-0, pentru CF Brăila, a fost stabilit în
minutul 79 de Ndigwe, care a îndeplinit o simplă formalitate după o
acțiune pe partea stângă a celuilalt nigerian, Henry.
„Începem să progresăm, este încă mult de muncă, dar
sper să recuperăm cât mai mult din timpul pierdut. Mai avem nevoie
de întăriri, adică de un mijlocaș și un atacant. Urmează un alt
test sâmbătă și avem două variante, fie la Vaslui, fie cu Prahova
Tomșani, fosta Steaua Mizil, la Berca”, a mai
precizat Viorel Ion.
CF Brăila: Budur – Bosoi, Călin,Ivan, Necoară – G.
Ion, Otvos, V. Stan, Pungă – Moise, Pălimaru.
În repriza a doua au mai evoluat portarul Leu și jucătorii de câmp,
Balaban, Vlaicu, Voicu, Ndigwe, Neacșu, Henry, Ilie, Pânzau,
Olenic.
Sursa: Vocea Brăilei