După ce a pierdut la scor de neprezentare, 0-3, cu ALRO Slatina
și a învins Oltchim Râmnicu Vâlcea cu 4-1, FC Piatra Olt va disputa
cel de-al treilea amical mâine, în deplasare. Trupa lui Dan Oprescu
vor avea parte de un adversar puternic, Universitatea Craiova,
meciul urmând a se disputa de la ora 19:00, pe stadionul „Petre
Deselnicu”.
Cât privește oportunitatea de a evolua în Liga a II-a după ce CSM
Slatina s-a desființat, șansele sunt destul de mari, conducerea
clubului fiind interesată să preia fosta ocupantă a locului 1 din
Seria 4.
„Dacă vom juca în Liga a II-a, cu siguranță obiectivul
nu ar putea fi altul decât menținerea. În privința lotului, ar mai
fi nevoie de trei jucători cu experiență”, a precizat
Dan Oprescu, antrenorul Piatrei Olt.
Până la plecarea în cantonamentul de la Voineasa, programată pe
data de 24 iulie, FC Piatra Olt va mai juca alte trei amicale.
Printre adversare se numără Damila Măciuca, nou-promovata în
eșalonul al treilea, și CSM Râmnicu Vâlcea.
Articol scris de Marius
ANGHEL