La un pas de 50 la Tunari!

06 Jul. 2011, 22:45 Pregătiri, amicale

Primul antrenament al Tunariului sub bagheta lui Ionuț Voicu a
semănat cu o invazie din cauza numărului mare de jucători veniți în
probe ca urmare a anunțului public făcut de conducerea clubului
ilfovean. Aproape 50 de jucători au alergat timp de două ore pe
terenul grupării ilfovene, incluzându-i aici și pe cei care au mai
rămas la echipă din vechiul lot.

Printre cei care și-au încercat norocul s-au aflat jucători de
la Juventus, Sportul, Videle sau Comprest, majoritatea aflați la
final de contract cu fostele echipe. Ionuț Voicu i-a supervizat în
câteva reprize de meciuri școală fără porți în care s-a pus
accentul pe pasele dintr-o atingere sau două. Au urmat și două
reprize scurte pe tot terenul, însă de abia acum începe greul
pentru Voicu, care va avea de triat serios în zilele care urmează.
Și asta pentru că vor mai veni jucători în probe în această
săptămână, ținta ilfovenilor fiind găsirea de jucători valoroși
Under 21 adică născuți după 1 ianuarie 1990.

Tot la capitolul noutăți trebuie spus că din acest sezon,
Tunariul are și un antrenor cu portarii, în persoana lui Dyomede
Grozea.

Articol de Mihai
ANDRIEȘ
Foto: IlfovSport.ro

06 Jul. 2011, 22:45 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă