Prosport Focșani, în elita fotbalului juvenil

27 Jun. 2011, 13:49 Juniori

Școala de Fotbal Prosport Focșani nu se dezminte! În mai puțin
de un an, Prosport a reușit să organizeze patru turnee de anvergură
la care au participat, de fiecare dată, peste 50 de echipe. Două
sute de cluburi și peste 2.000 de mici fotbaliști au venit la
Focșani la invitația Școlii de Fotbal Prosport la cele patru
mega-turnee.

La prima ediție a Cupei Prosport au venit la Focșani, Academia
Hagi, Sportul Studențesc, FC Vaslui, Oțelul Galați, Dinamo și multe
alte nume importante din fotbalulul românesc. Prezența la
următoarele trei turnee organizate de Prosport a fost la fel de
selectă. Proluceafărul București, Galaxy București, Petrolul
Ploiești, Școala de Fotbal Marius Baciu, Bucovina Suceava, Stars
Brăila, CSS Târgoviște, Viitorul București, Dunărea Galați, ACS
Tâmpa Brașov și lista poate continua și cu alte nume grele.

„Prosport
Focșani merită nota zece pentru organizarea
turneului”

La finalul săptămânii trecute, la baza sportivă Milcovul din
Focșani a avut loc un adevărat festival fotbalistic la nivel
juvenil. Peste 50 de echipe participante și o atmosferă de
competiție majoră. „Prosport merită nota zece pentru
organizarea acestui turneu. În trei zile s-au jucat peste 300 de
meciuri, ceea ce reprezintă un lucru extraordinar pentru toate
echipele care au fost aici. S-au respectat orele de începere ale
partidelor, lucru pe care doar la Cupa Prosport îl întâlnim. La
celelalte turnee la care am mers, orele de desfășurare ale
partidelor s-au modificat pe par curs. Vă spun cu mâna pe inimă că
acest turneu este cel mai puternic din această zonă a
țării”
, a spus profesorul Balmus de la Oțelul
Galați.

„Prosport
a reușit să readucă Focșaniul în elita fotbalului
juvenil”

Toți antrenorii prezenți la turneu au lansat ideea că Școala de
Fotbal Prosport este cea care a reușit să readucă Focșaniul în
lumea bună a fotbalului juvenil. „Focșaniul nu se
regăsește de ceva vreme și se simtea nevoia de un suflu nou. Prin
turneele pe care le-a organizat până acum, Prosport a scos
Focșaniul din mediocritatea în care intrase de câțiva ani fotbalul
din Vrâncea. Am tot respectul pentru toate echipele de juniori din
Vrancea, dar trebuie spus că Prosport este cu mult peste toți
ceilalți, mai ales că este un club nou apărut pe tabloul
fotbalistic din România. Din păcate, oamenii de afaceri bagă bani
la nivelul echipelor de județ și foarte puțin la cluburile de
juniori. La judeș se joacă fotbal modest și nu ai nicio satisfacție
majoră. Cluburile de juniori trebuie susținute în proiectele lor
pentru că ele reprezintă viitorul”
, a spus răspicat
profesorul Ionuț Vasile din București.

Prosport
Focșani mulțumește colaboratorilor

Școala de Fotbal Prosport nu-și uită colaboratorii săi, fără de
care această competiție nu s-ar fi putut disputa în condiții
normale. „Prosport mulțumește în primul rând copiilor și
părinților prezenți la acest turneu. Mulțumirile se îndreaptă și
către firmele care ne-au fost alături: UMO Serv, Promenada Mall,
ANA SPORT, Restaurnatul Il Piacere, Grande Pizza, Lumi Rob, Hotelul
Pandora Sport, Hotelul Vrancea, Hotelul Solar, DEEP SERV, SC COM
SOVA și Hotelul Unirea. Prosport mulțumește Consiliului Județean
Vrancea, Primăriei Focșani, Direcției pentru Sport Vrancea,
Comisiei Județene de Arbitri și AJF Vrancea. Întregul colectiv al
Școlii Prosport merită și el felicitări pentru buna desfășurare a
turneului. Iată care este echipa Prosport: Adrian
Schinește-Director Sportiv, Marian Brutaru-Șeful Centrului de Copii
și Juniori, Ionuț Constantinescu, Marian Covaci și Rodinel
Stan-antrenori”
, se arată în comunicatul de presă al Prosport
Focșani.

Premii
speciale pentru Prosport Focșani

Grupa 2003 a Școlii de Fotbal Prosport Focșani s-a clasat pe locul
al treilea, fiind doar la un singur punct de poziția a doua a
clasamentului. Grupa 2000 de la Prosport a pierdut la mare luptă
finala mică în fața celor de la CSS Târgoviște, scor 2-1, după
prelungiri.

Dorinel Ciolan, Mihai Mirica și Robert Ilie au reușit, prin
evoluțiile lor, să arate că sunt cei mai buni la categoriile lor de
vârstă. Dorinel Ciolan a luat titlul de golgeter la grupa 2000.
Mihai Mirica a fost de departe cel mai bun portar la grupa 2000,
iar Robert Ilie și-a arătat talentul său în partidele desfășurate
la grupa 2004, primind titlul de cel mai bun portar.

Clasamentele finale
ale Cupei Prosport Focșani sunt:

2004
1.ACS Tâmpa Brașov
2.Sportul Studențesc București
3.Steaua Dunării Galați

2003
1.Stars Brăila
2.Oțelul Galați
3.Prosport Focșani

2002
1.CSM Focșani
2.Oțelul Galați
3.Viitorul Voluntari

2001
1.Școala Marius Baciu
2.ProLuceafărul București
3.Stars Brăila

2000
1.Petrolul 95 Ploiești
2.Săgeata Tecuci
3.CSS Târgoviște

27 Jun. 2011, 13:49 Juniori
Pe aceeași temă