Cluburile care n-au primit licență pentru Liga I pot primi pentru Liga a II-a

31 May. 2011, 18:27 Special
Cluburile care n-au primit licență pentru Liga I** pot primi pentru Liga a II-a

Directorul de Licențieri al FRF, Viorel Duru, a declarat, marți,
într-o conferință de presă, că grupările care n-au primit licența
pentru Liga I, FC Timișoara, Gloria Bistrița și Universitatea
Craiova, pot solicita, până la 6 iunie, dreptul de a evolua în
eșalonul secund.

„Cei care n-au primit decizie de Liga I trebuie să
depună cerere pentru Liga a II-a până la 6 iunie. Atunci începe să
funcționeze Comisia de Primă Instanță pentru acordarea licenței la
Liga a II-a. Pe segmentul de Liga a II-a există o prevedere, pusă
pentru a nu fi șocul prea puternic, că dacă un club solicitant de
licență pentru Liga a II-a nu obține licența pentru sezonul
competițional 2011/2012 atunci Comitetul Executiv poate lua o
decizie de a admite clubul în Liga a II-a fără a deține licența,
luând în considerare motivele care au dus la neacordarea
licenței”
, a spus Duru.

El a explicat că procesul de licențiere pentru Liga a II-a, fiind o
premieră în fotbalul românesc, este mult mai permisiv decât pentru
primul eșalon. „Acum am introdus licență separată
pentru Liga a II-a. Nu trebuie să facă audit financiar și nu se
evaluează datoriile către stat. Dar dacă ai datorii către cluburi,
jucători, nu poți primi nici pentru Liga a II-a. Pentru Liga a
II-a, din 6 iunie începe procesul de licențiere și se va da o
decizie definitivă pe 30 iunie. Până atunci nu putem ști dacă va
primi licența de Liga a II-a un club de Liga I care nu a primit
licența”
, a mai spus el.

Oficialul FRF a precizat că decizia în privința celor zece cluburi
din Liga a II-a, printre care se numără și nou-promovatele, care au
aplicat pentru a primi licență de Liga I se va anunța vineri.
„De mâine până vineri se va judeca apelul. Și la
comisia de primă instanță pentru cele zece s-au luat decizii de
acordare sau refuzare. Se va judeca începând de mâine, vineri se va
lua o decizie”
, a menționat Duru.

Vicecampioana FC Timișoara și Gloria Bistrița, locul 15, nu au
primit licența pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, a anunțat,
marți, președintele Comisiei de Apel a Sistemului Național de
Licențiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu.

FC Timișoara nu a primit licența pentru datorii la bugetul statului
și față de clubul Benfica Lisabona din transferul fundașului Laszlo
Sepsi, în timp ce Gloria Bistrița pentru datorii la buget. Cele
două cluburi au primit licența din partea comisiei de primă
instanță, dar directorul de licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru,
a făcut apel.

Sursa: Mediafax

31 May. 2011, 18:27 Special
Pe aceeași temă