Mai mult ca sigur, restanța de la Constanța dintre cele două
echipe nu se va mai juca pe 18 mai. „Marinarii” nu au însă emoții
că recursul depus i-ar aduce „lanternei” seriei întâi a Ligii a
II-a o victorie cu 3-0 la masa verde.
Ieri dimineață, pe site-ul Comisiei Centrale a Arbitrilor au apărut
oficialii restanței Farul – CF Brăila, reprogramată de Federație
din 16 aprilie în 18 mai: arbitru – Cătălin Popa (Pitești);
asistente, Irina Mârț și Mihaela Gomoescu – Țepușă (ambele, din
București); rezervă, Ion Roșu (1 Decembrie); observatori, Pompiliu
Coșconea (Buzău), Ion Craiu (București).
Peste câteva ore însă, pe același site s-a anunțat că meciul „nu se
dispută”, o informație similară apărând pe site-ul FRF. Ambele
anunțuri au la bază recursul depus de CF Brăila la hotărârea
Federației prin care partida a fost reprogramată, meciul intrând
astfel „în așteptare” până când se va lua o decizie. Oficialii
„marinarilor” nu-și fac însă probleme că partida nu s-ar mai juca.
Farul așteaptă fără emoții recursul, având în vedere că FRF va da o
soluție pe baza acelorași acte prin care a hotărât rejucarea. Mai
mult ca sigur însă, data meciului nu va mai fi 18 mai.
„Este dreptul clubului brăilean să facă recurs. Noi am
pregătit întâmpinarea și am trimis la Federație dosarul, același pe
baza căruia s-a hotărât reprogramarea. Nu ne temem că CF Brăila ar
putea primi un verdict favorabil”, a declarat Marian
Diaconescu, președintele Farului.
„Marinarii” s-au
despărțit de încă un portar
După ce a căzut la înțelegere cu portarul Tănăsel Alexe pentru
încheierea pe cale amiabilă a contractului, Farul a anunțat, ieri,
că a încheiat conturile cu un alt goalkeeper din lot, Andrei
Preda.
Pe lista primilor trei jucători la care clubul constănțean a
hotărât să renunțe mai figurează mijlocașul Cezar Paraschiv, care
urmează să dea în această săptămână răspunsul cu privire la
termenii care i s-au propus pentru rezilierea înțelegerii.
Altfel, Jandarmeria a anunțat că, în urma implicării în incidentele
de la partida U Craiova – Dinamo 0-2, Andrei Preda „a fost
amendat contravențional cu 500 lei și i s-a întocmit dosarul
pen-tru măsura complementară de interzicere a accesului pe stadion
timp de un an”.
Cinci
puști la jocul „în familie” de ieri
Tehnicienii Farului, Gică Butoiu,
Ion Barbu și Cristi Cămui, au programat, ieri, un joc în familie,
pe terenul mare. Cele două echipe de start au fost:
„Galbenii”: Zdrâncă – Nițescu, I. Barbu, L.
Ștefan, Pașcovici – G. Munteanu – Uzun, Păduraru, Sascău,
Sescioreanu – Paraschiv;
„Verzii”: Al. Răuță – Conțu, Ad. Barbu, Șt.
Ciobanu, Tașcă – Dutciuc, Stăncioiu, Husein, I. Lupu – Borza, M.
Soare.
La pauză, au fost operate schimbările: Husein – Uzun, Stăncioiu –
G. Munteanu, I. Lupu – Sescioreanu și Borza – Paraschiv.
„Verzii” s-au impus cu 4-2, golurile fiind reușite de Husein,
Dutciuc (2), Borza, respectiv Stăncioiu și Borza. Uzun,
Sescioreanu, Conțu, Ad. Barbu și Tașcă sunt tineri din pepiniera
Farului, chemați la prima echipă din pricina crizei de efectiv cu
care se confruntă Butoiu.
Sursa: Cuget Liber