Ceahlăul nu a trecut Dunărea! Nemțenii, la prima înfrângere

Marius ANGHEL 02 May. 2011, 16:54 Campionat

Ceahlăul a pierdut sâmbătă, pentru prima dată în acest sezon de
campionat. S-a întâmplat cum era mai rușinos: pe terenul propriu,
în fața puținilor, dar inimoșilor suporteri și a întregii conduceri
a clubului. Căldura de afară adunase în jur de 500 de spectatori pe
Borzoghean. Însă la final, aceștia i-au aplaudat, la scenă
deschisă, pe adversarii propriilor favoriți. Meciul a fost unul
plăcut, cu numeroase faze de poartă. Dar la final, în culmea
fericirii au ieșit de pe teren jucătorii gălățeni. Dorință de
autodepășire, dar mai cu seamă de a câștiga acolo unde nimeni nu
izbutise să fure măcar un punct liderei neînvinse. Așa a arătat,
prin atitudine și joc, echipa oaspete. Ghidonată de pe margine de
un fost lider al Oțelului, Viorel Tănase, formația gălățeană și-a
jucat perfect partitura în fieful Ceahlăului.

Înfrângerile
rivalelor Săgeata și Chiajna mai alină din amarul
eșecului

De partea cealaltă, nemțenii au plătit tribut ideii unei promovări
matematice realizată mult mai rapid decât s-ar fi așteptat. Până să
afle ultimul răspuns de la TAS pentru dreptul de promovare al
Săgeții Năvodari, Ceahlăul a fost ajutată vineri, în deshiderea
etapei, de succesul „rechinilor” de la Farul Constanța, izbutit în
fața Săgeții. Iar ieri, Delta Tulcea a jucat din nou pentru
Ceahlăul, câștigând în fața Concordiei Chiajna. Noile înfrângeri
ale celor două contracandidate la promovare păstrează aceeași
diferență de puncte între Ceahlăul și rivalele la promovare și mai
alină din amarul eșecului liderului, în clasamentul seriei I.

Lipsă de
responsabilitate!

„Da, este prima înfrângere, moment greu de digerat
pentru fiecare dintre reprezentanții clubului nostru. Nu sunt
lucruri de tolerat!”
, spunea „la cald”, după meciul
de sâmbătă, Costel Enache. Antrenorul de la Ceahlăul anticipase o
asemenea „cădere” a formației sale, de pe șirul meciurilor
victorioase în actualul său mandat. Dar nu credea că eșecul va
putea veni atât de repede. „Acum, mai important este
cum vom ști să gestionăm această înfrângere a
echipei”
, a completat „principalul”, gândind la
perioada rămasă până la următorul joc oficial din campionat.

Pentru Enache, Dunărea Galați a fost acel adversar care să merite
victoria în fața formației sale. „Ne-au pus multe
probleme”
, admite antrenorul Ceahlăului, convins și
de faptul că înfrângerea de sâmbătă a venit pe fondul unei lipse de
responsabilitate a elevilor lui.

„Nu putem
învăța din greșeli”

Nu ratările cu nonșalanță ale propriilor jucători, l-au deranjat
cel mai mult în partida de sâmbătă pe antrenorul Ceahlăului.
„Mă supără faptul că jucătorii mei au ales soluții
superficiale în momentele când puteau tranșa soarta partidei. Dacă
ar fi tratat cu maximă seriozitate ocaziile favorabile, cu
certitudine alta ar fi fost soarta jocului. Din păcate, nu putem
învăța din greșelile trecutului. Avem niște automatisme psihice
greu de corectat, specifice poporului nostru”
, a
adăugat Enache.

O promovare matematică, ar fi trebuit să oblige echipa Ceahlăului
să arate asemeni unei echipe de primă ligă. „Noi, nu
cred că am dovedit asta în partida cu Dunărea
Galați”
, a mai spus antrenorul.

„Refuz să
pun o etichetă pe jucători”

Deși supărat pe atitudinea de pe teren a oamenilor lui, Costel
Enache a refuzat să caute țapi ispășitori, în propria-i echipă.
Tehnicianul pietrean nu cere capul nimănui, după înfrângerea
rușinoasă de sâmbătă. Considerat de spectatori drept un jalon în
fața adversarului direct, la faza golului doi al gazdelor, fundașul
Radu Miron și-a găsit în propriul antrenor, principalul
apărător.

„Refuz să pun o etichetă pe jucători, indiferent care
ar fi ei. Miron este chiar un jucător de perspectivă pentru noi.
Prin seriozitatea dovedită și felul cum se antrenează, chiar n-avem
ce să-i reproșăm la programul de pregătire. Probabil că și pentru
el a fost o miză foarte mare în acest meci. Iar adversarul direct,
(n.n. Dumitru Munteanu) are o clasă cu mult peste media nivelului
ligii a doua. Poate că a fost expus acum, deși noi am vrut doar
să-i acordăm încredere”
, a explicat Costel
Enache.

Iarăși, probleme de lot

Controversați de unii și apreciați de alții, fundașul Barna și
mijlocașul Achim au lipsit Ceahlăului în partida cu Dunărea Galați.
„Dacă analizăm prestația noastră în acest meci, se
poate spune că ne-au lipsit”
, a aprobat Costel
Enache. Dacă Achim a fost indisponibil ca urmare a supendării
venită după cumulul de cartonașe galbene, stopperul de bandă stânga
Barna s-a vrut a fi menajat.

„Era incomplet refăcut după accidentarea sa. Riscam
să-l pierdem pentru mult mai mult timp, mai ales că nu se antrenase
deloc timp de o săptămână. Fără pregătirea necesară jocului și la
doar 80% potențial fizic, nu era profesional să-l
folosesc”
, a explicat antrenorul Ceahlăului, care l-a
pierdut în meciul de sâmbătă și pe fundașul Forminte. Entorsă
puternică a sunat primul diagnostic al medicilor, față de problema
stopperului pietrean.

Costel Enache recunoaște că a așteptat prea mult cu înlocuirea lui
Gafița, pe finalul partidei, dar are și motivele întemeiate pentru
întârzierea schimbării.

„Prin execuțiile lor, Gafița și Constantinescu pot fi
decisivi echipei noastre. În multe jocuri ne-au făcut fericiți și
am tot așteptat un astfel de moment și acum, care din păcate n-am
mai venit”
, a încheiat „principalul”
Ceahlăului.

„Îmi asum
faptul că ne-am ratat tema în meciul cu Dunărea
Galați”

Cu sau fără Bârlădeanu ori Munteanu în lotul pietrean, oficialii
Ceahlăului țin să-și facă devreme „temele” pentru viitoarea ediție
a Ligii 1.

„Avem mare nevoie de o concurență adevărată pe posturi.
Aceasta există și acum, deși nu este la nivelul pe care l-am dori
noi, antrenorii. Ar fi un factor de motivație în plus, pentru
jucători. Este nevoie obligatorie de a crea această concurență pe
fiecare post în parte la echipa noastră”
, întărește
„principalul” Costel Enache.

În paralel cu pregătirea viitorului meci de campionat al
Ceahlăului, antrenorul mai are de rezolvat și problema moralului
jucătorilor lui. „Ă‚sta este rolul meu și trebuie să
găsesc soluțiile cele mai bune. Psihologic, îmi asum faptul că
ne-am ratat tema în meciul cu Dunărea Galați. Cel mai mult contează
ce vom face în perioada imediată”
.

„Felicit Ceahlăul pentru promovare. N-a fost una
ușoară!”

„Felicit Ceahlăul pentru promovare!”, a
ținut să spună după jocul câștigat sâmbătă de elevii lui,
antrenorul Dunării Galați. Viorel Tănase a avut și un sfat pentru
pietreni. „Nu-i blamați și nu-i contestați pe băieții
de aici, pentru această înfrângere. Oricărei echipe i se poate
întâmpla să treacă printr-o perioadă mai puțin fastă. La ei, era
ceva normal să se întâmple o prestație ca asta, atât timp cât nu
mai au o motivație pentru care să lupte. Promovarea n-a fost una
ușoară de obținut, iar oamenii de aici o merită din plin. Ceahlăul
rămâne cu un joc solid, iar contra noastră, i-au lipsit Barna și
Achim”
. Antrenorul Dunării Galați spune că jucătorii
lui n-au avut fixată o primă specială în eventualitatea unui succes
la Ceahlăul. „Suntem plătiți la un calup de patru
jocuri. Iar bucuria este cu atât mai mare, pentru că reușim să ne
câștigăm și noi banii”
, a încheiat Viorel
Tănase.

Bârlădeanu și Munteanu, spionați de Ceahlăul

George Bârlădeanu și Dumitru Munteanu au fost doi dintre jucătorii
Dunării Galați, care i-au impresionat pe oficialii Ceahlăului.
Costel Enache a recunoscut că Bârlădeanu ar fi util Ceahlăului, în
vederea construcției echipei sale pentru ceea ce va urma în Liga 1.
„Într-adevăr, suntem interesați de Bârlădeanu. Dar nu
cunoaștem situația lui contractuală. Deocamdată este prematur să
discutăm o astfel de posibilitate de transfer a acestui jucător, în
curtea noastră”
. Replica taberei adverse, prin voce
antrenorului Viorel Tănase, n-a ezitat să apară.
„Bârlădeanu nu este de vânzare. Nici nu știu dacă el
are un preț, pentru că vreau să-l iau cu mine, acolo unde voi
pleca”
.

Ceahlăul – Dunărea
Galați 1-3 (0-1)

Cebotaru (46) / Antohi (28), D. Munteanu (81), Bârlădeanu
(94)

Ceahlăul: Villadsen – Nohai, Forminte (41
Dumitraș), Vițelaru, Miron (82 Fabbron) – Bădescu, Onciu, Cebotaru,
Chitoșcă – Gafița (86 Margină), Constantinescu. Antrenor: Costel
Enache.
Dunărea: B. Pârvu – D. Cristescu, Marin, Veleșcu,
D. Popescu – Cioinac, Al. Cristea (74 Șomodean), Bârlădeanu, Antohi
(59 Pribac) – V. Munteanu, Cârjan (86 Chelaru). Antrenor: Viorel
Tănase.

0-1 min. 28: Antohi finalizează cu un șut din 14 metri, lateral
stânga, după pasa lui Cârjan;
1-1 min. 46: Cebotaru egalează cu un șut de la 12 metri, lateral
dreapta, la colțul lung;
1-2 min. 82: pe un contraatac de manual, D. Munteanu trece lejer de
Miron pe partea dreaptă și înscrie pe lângă Villadsen;
1-3 min. 94: tot pe contraatac, Bârlădeanu marchează cu o „scăriță”
peste Villadsen, din interiorul careului pietrean.

Sursa: Realitatea
Media

Foto: Gelu
Crăcană

Marius ANGHEL 02 May. 2011, 16:54 Campionat
Pe aceeași temă