În urmă cu puțin timp, oficialii grupării Dunărea Turris au
primit hârtie scrisă de la federație prin care li s-a confirmat că
meciul de mâine dintre echipa lor și FC Drobeta Tr. Severin (mutată
din retur la Calafat) nu se va mai disputa și va fi omologat cu 3-0
pentru elevii lui Cornel Nica.
Motivul pentru care s-a ajuns la această situație îl constituie
o datorie față de Viorel Ion, fost antrenor în tur la FC Drobeta.
Așa cum
Liga2.ro a anunțat și ieri în exclusivitate, gruparea
severineană a avut termen până ieri la ora 12 să-și achite datoria
către acesta. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, FRF a decis
neprogramarea echipei în meciul de mâine cu Turris Tr.
Măgurele.
Mai mult, în eventualitatea în care FC Drobeta nu va achita
datoria nici până marți la ora 12, atunci va fi neprogramată pentru
a doua oraă consecutiv, ceea ce automat va duce la excluderea
echipei din campionat!
„Ne pare rău pentru Drobeta, nu este plăcut să
pierzi așa puncte, dar acesta e regulamentul. Este păcat că s-a dat
o astfel de decizie atât de târziu, puteau să ne anunțe mai din
timp cei de la FRF. Noi deja aveam făcute rezervări pentru cazare
și transport și acum pentru a le
anula trebuie să achităm penalități
„ a declarat Lucian Ionescu, directorul de imagine al
grupării din Turnu Măgurele.
Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ