Un punct mulțumitor

Fechita Bogdan-Andrei 14 Mar. 2011, 15:57 Campionat
Un punct mulțumitor

Vâlcenii s-au întors neînvinși de
la Turda, de unde au adus cel de-al doilea punct din deplasare din
acest sezon, dar rămân fără niciun succes în afara Zăvoiului.
Managerul L. Tudor a pregătit pentru deplasările din acest retur un
sistem de joc diferit față de 4-4-2 folosit în Zăvoi, pentru
jocurile din afară abordând un 4-2-3-1.

Astfel, față de meciul din prima
etapă a returului, pe bancă au rămas ambii atacanți, Balauru și
Rădulescu, în formula de start apărând cei doi jucători împrumutați
de la „U” Craiova, „închizătorul” C. Popescu și vârful Gogoșoiu.
Jocul de la Turda a început sub semnul echilibrului, dar, treptat,
Arieșul a trecut la timonă și a controlat prima parte.

Raidurile purtate spre poarta
tânărului Chiriță au fost blocate de defensiva bine organizată a
vâlcenilor, care s-au apărat grupat și au încercat contraatacul. În
minutul 36, ex-vâlceanul Tibi Bier, acum la Arieșul, a alunecat în
careu și vâlcenii puteau da lovitura, numai că Timar a reușit să
trimită mingea în corner. Gogoșiu a avut și el o incursiune
periculoasă, driblând câțiva clujeni, dar a fost blocat în
extremis.

Mai
deciși după pauză

În debutul reprizei secunde, alb-albaștrii au atacat mai mult și au
fost mai activi în jumătatea clujeană, fără a-și crea, însă,
situații clare de a marca. Nici Arieșul nu a reușit să pună sub
presiune poarta apărată de Chiriță, astfel că rezultatul final,
0-0, a fost unul logic după aspectul jocului. Managerul CSM-ului,
Laurențiu Tudor, și-a atins scopul, acela ca echipa să nu primească
gol, pentru al doilea joc consecutiv.

„Am venit la Turda să
prestăm un joc bun, prin care să obținem un rezultat pozitiv. Cu
mai multă atenție, ar fi fost posibil acest lucru, numai că atât
noi, cât și gazdele nu am dat dovadă de clarviziune la construcție
și mai ales la finalizare”
, a spus Laurențiu Tudor,
managerul general al CSM Rm. Vâlcea

În urma acestui rezultat, CSM
rămâne pe locul șapte, fără a mai avea griji de retrogradare, și
managerul Tudor poate construi în liniște o echipă valoroasă pentru
sezonul următor.

Articol scris de Adi
Georgescu

Fechita Bogdan-Andrei 14 Mar. 2011, 15:57 Campionat
Pe aceeași temă