Fundașul stânga al Farului, Cosmin Pașcovici, a fost lovit dur
de un adversar în amicalul cu Săgeata Năvodari.
„Fundașul lor dreapta m-a călcat pe picior, rupându-mi
gheata și provocându-mi o rană urâtă. O să fac investigații
suplimentare, sperând să nu fie vorba de ceva grav”,
ne-a spus jucătorul de 32 de ani, care nu a ieșit ieri la
antrenament, lucrând doar în sala de forță.
Alți jucători cu probleme medicale la Farul sunt Nițescu, Dutciuc
și Paraschiv, care au stat puțin pe teren ieri.
În această iarnă, Pașcovici a încercat un transfer la Unirea
Urziceni, renunțând în favoarea ialomițenilor la o variantă
avantajoasă financiar din Serie C2 italiană. Urziceni l-a încurcat
însă, nemaitransferându-l, astfel că Pașcovici a revenit la
Farul.
Sursa: Cuget Liber