16:01
Ceferiștii suceveni ar fi trebuit să dispute sâmbătă, de la ora
12.00, un nou amical, în compania colegei de serie Petrotub Roman,
la Piatra Neamț.
Deși plecaseră de dimineață, schimbarea vremii i-a făcut pe
oficiali să decidă amânarea meciului. Ninsoarea abundentă i-a
întors din drum, imediat după ce autocarul a trecut de Fălticeni
luându-se decizia de a nu mai continua drumul, terenul sintetic de
la Piatra Neamț devenind în aceste condiții impracticabil.
Tot ieri ar fi trebuit ca echipa să plece în cantonamentul de la
Paltinoasa, însă decizia în privința cantonamenului centralizat va
fi luată luni.