Ieri, Delta Tulcea a disputat cel de-al doilea amical din cadrul
stagiului de pregătire pe care îl efectuează în Antalya. Trupa lui
Cristi Dulca a fost învinsă de prim-divizionara Gloria Bistrița cu
3-1. Pentru tulceni a marcat Avram, în minutul 50, în timp ce
pentru transilvăneni au înscris Correa ’21, Nalați ’45 și Curtuiuș
’74.
Delta a trimis în prima repriză formula:
Samoilă – Oae, Grigorov, Soporan, D. Sânmărtean – Câju, Ad.
Ionescu, Vajda, Ciubotariu – R. Radu, Henry.
În repriza a doua, Dulca i-a folosit pe: Samoilă – Oae,
Scarlat, Soporan, D. Sânmărtean – Neagu, Avram, Ad. Ionescu,
Ciubotariu – R. Radu, Nanu. Au mai intrat: Postelnicu
în locul lui Ad. Ionescu, Florea în locul lui R. Radu și
Lintaru în locul lui Ciubotariu.
Gloria: Irimia – Peteleu, V. Năstase,
Costache, Velcovici – Mandea, Anton, Nalați, Keita – Bruno Correa,
J. Moraes. În repriza a doua au jucat: Botoșer (Greab) –
Saceanu, Fagner, V. Năstase, Cafasso – Achim, Tudose, G. Ene
(eliminat în min. 84), C. Petre – Curtuiuș, Bayran.
Jocul echipei dobrogene încă suferă la capitolul omogenitate,
dar Cristian Dulca rulează tot efectivul pe care îl are la
dispoziție pentru a contura lotul de 22 cu care va aborda returul.
La finalul stagiului din Turcia se va renunța la câțiva dintre
jucătorii aflați momentan în lotul lărgit.
În primul amical, Delta a remizat, 1-1, cu macedonenii de la FK
Turnovo. Echipa lui Dulca mai are de disputat alte cinci partide
test în Antalya.
Articol scris de Valentin C.
Ifrim