Cristian Nica e noul jucător al plopenarilor

Cristian Nica** e noul jucător al plopenarilor

În această iarnă, CSO Plopeni a
reușit să-și completeze lotul cu doi jucători de la rivala din
serie și eșalon Conpet Ploiești. După ce, la începutul anului, a
fost înregimentat mijlocașul Alexandru Puchea, din această
săptămâna a venit rândul altui jucător din lotul transportatorilor
de țiței prin conducte să se alăture Plopeniului.

Este vorba despre atacantul
Cristian Nica (în foto), fotbalist care l-a
convins pe tehnicianul Romulus Ciobanu că reprezintă o soluție
viabilă pentru atacul formației care își dispută jocurile de acasă
pe arena „Gheorghe Silaev”. În cariera sa, Nica a evoluat la toate
formațiile prahovene de eșalon superior, la fiecare reușind să
marcheze foarte multe goluri.

În afară de cei doi, la Plopeni a
mai venit și fundașul central Alexandru Pascu, jucător care în
prima parte a actualului sezon a evoluat pentru FCM Alexandria,
acolo unde Ciobanu a antrenat în primele etape.

El aparține Școlii de Fotbal
„Marius Lăcătuș”, din București, iar în această iarnă a fost dorit
și de CS Domnești. „Până acum au semnat cu noi
jucătorii Călinescu, Puchea, Nica și Pascu, iar în zilele următoare
sper ca și Necatu să facă acest pas. Cu aceștia în lot, am
convingerea că ne putem îndeplini obiectivul, anume menținerea în
cel de-al treilea eșalon fotbalistic al țării”
, ne-a
spus antrenorul grupării plopenare, Romulus Ciobanu.

Sursa: ziarulprahova.ro

Pe aceeași temă