Ștefan Ciobanu a părăsit Delta Tulcea!

Ștefan Ciobanu** a părăsit Delta Tulcea!

Golgeterul echipei din tur, Ștefan
Ciobanu, s-a despărțit „amiabil” de echipa Delta Tulcea după ce i
s-a propus rezilierea contractului care s-ar fi întins pe un an și
jumătate dacă randamentul atacantului autor a nouă goluri în tur
s-ar fi ridicat la pretențiile conducerii clubului și a bancii
tehnice de după Constantin Gache.

„Eu cred că mi-am făcut
datoria pentru Delta și pentru Tulcea și prima dată când am fost
aici, înainte de transferul la Farul, dar și în turul campionatului
când am înscris 9 din cele 21 de goluri ale echipei. Poate că aș fi
fost golgeterul ligii secunde dacă aș fi jucat și pe final de tur
toate meciurile, dar a fost decizia antrenorului ca eu să mai stau
și pe bancă. Mi-am reziliat de comun acord înțelegerea cu Delta,
deși mai aveam contract și asta pentru că dragoste cu sila nu se
poate. Încă mai pot juca meci de meci, sper să fiu sănătos pentru
că goluri mai am de marcat.”
a declarat Ștefan
Ciobanu, în prezent liber de contract, dar bucuros că are timp, ca
proaspăt tătic, să stea alături de fiul său, Teodor Ștefan.

„Dacă Bogdan (Pîrvu – n.n.) și
Costel (Mișilericu – n.n.) au vrut să plece, la mine nu a fost
cazul: am fost dat afară”
(Ștefan Ciobanu)

Articol scris de Irinel
CĂ‚LIN

Pe aceeași temă