Novara, în loc de Montecatini

Novara,** în loc de Montecatini

Pentru această iarnă, oficialii de la FC Ceahlăul au renunțat la
seria unor jocuri de pregătire, la Montecatini, orientându-se spre
o altă locație, tot din Peninsulă. La propunerea președintelui
executiv Vicențiu Iorgulescu, trupa lui Marin Barbu va efectua
cantonamentul meciurilor de verificare în această iarnă tot în
Italia, dar la Novara. Localitatea se află între Torino și
Milano.

„Este un oraș foarte aproape de paralela 45, ceea ce ne
oferă condiții climatice asemănătoare cu ceea ce avem noi nevoie la
revenirea în campionatul intern. În plus, orașul Novara dă și
numele echipei clasată pe primul loc în întrecerile din Serie B,
campionat recunoscut ca fiind chiar mai puternic decât primul
eșalon fotbalistic din România. În plus, formația de acolo, Novara,
ne va fi și adversară într-unul din testele pe care dorim să le
susținem în Italia”
, completează președintele
Iorgulescu.

Dintre cele patru sau chiar cinci jocuri amicale-internaționale, pe
care antrenorul Marin Barbu vrea ca echipa Ceahlăului să le susțină
în Peninsulă (perioada 8-19 februarie), trei meciuri se doresc a fi
jucate în compania unor adversari puternici. Chiar peste nivelul
competitoarelor din seria I, la „matineu”, alor noștri.

După Novara, Modena ar putea fi o parteneră de întrecere pentru
Gafița și compania, în turneul italian. Modena reprezină actuala
formație a tehnicianului Cristiano Bergodi, grupare aflată pe locul
13, cu obiectiv de evitare a retrogradării din Serie B.

Sursa: Realitatea
Media

Pe aceeași temă