INTERVIU „În Liga a IV-a mi s-a propus un blat!”

La 22 de ani, Florin Gardoș trăiește cel mai frumos moment al
vieții. După 11 ani și jumătate petrecuți în ligile inferioare,
fundașul sătmărean a făcut saltul pe care orice fotbalist și l-ar
dori: un contract la Steaua. ProSport l-a desemnat pe Florin cel
mai bun jucător din Liga a II-a în sezonul 2009-2010, iar cu ocazia
înmânării premiului, el ne-a dezvăluit câteva din aspectele mai
puțin cunoscute ale carierei sale.

Cum a fost prima zi din viața ta de
fotbalist?
Pe când aveam 10 ani, un prieten alături de care mă jucam în fața
blocului mi-a spus să mă duc cu el la fotbal. El era deja legitimat
la juniorii Olimpiei și a vrut să mă ducă și pe mine acolo. Îmi
aduc aminte că primul antrenament nu a fost deloc plăcut, a fost
fizic. Primii trei ani am jucat ca și libero, dar cum în fotbalul
mare acest post a început să dispară, am fost reprofilat ca fundaș
central. Și de atunci pe acest post am rămas.

Primul meci în Liga a II-a cum a fost?
Aici e ceva de povestit. Înainte de a ajunge la Chiajna, am făcut
pregătirea cu cei de la FC Ploiești. Dar, cu trei zile înainte de
startul campionatului, când a trebuit să semnez contractul, mi-au
pus niște clauze care nu mi-au convenit. Nu ne-am înțeles și am
plecat la Chiajna. Imediat, în prima etapă, am jucat cu FC Ploiești
și am pierdut cu 1-2, meci în care eu am intrat câteva
minute.

Eșecuri
în primele șapte meciuri din Liga a II-a!

Dar primul joc ca titular?
A fost un meci cu Dinamo II, scor 0-1, gol Miranda. Îmi aduc aminte
că am avut o ocazie mare de tot, după un corner, dar Matache a scos
excelent. De altfel, am avut un ghinion teribil la început la
Chiajna. Primele șapte meciuri au reprezentat tot atâtea înfrângeri
pentru mine. Abia în etapa a VIII-a am reușit un 2-2 acasă cu
Progresul pregătit de Marius Șumudică la acea vreme.

Totuși, prima victorie care a fost?
Am bătut apoi pe Forex, dar nici de acel succes nu am putut să ne
bucurăm prea mult. La trei zile distanță am aflat că Forex s-a
retras din campionat, iar punctele ne-au fost luate.

De-a lungul carierei în ligile inferioare, te-ai gândit
vreodată să renunți la fotbal?
Da. După ce am terminat liceul. Eram în Liga a IV-a și nimic nu
mergea cum îmi doream eu din punct de vedere fotbalist. M-am gândit
de două ori să renunț, dar de fiecare dată salvarea a venit de la
tatăl meu, care m-a susținut, m-a încurajat și mi-a spus mereu să
nu abandonez niciodată.

Ți s-a propus vreodată să participi la un meci
aranjat?
Da. Când eram în Liga a IV-a, înaintea unei partide, antrenorul a
venit la noi și ne-a spus că trebuie să pierdem. Pentru noi era un
meci fără miză, dar adversarii ar fi retrogradat în Liga a V-a dacă
nu câștigau. Mie nu mi-a convenit asta și i-am spus antrenorului să
pună pe altcineva să greșească în mijlocul apărării, iar eu am
jucat mijlocaș dreapta. Meciul a fost câștigat de cine a trebuit,
iar la final am primit drept recompensă o masă la un local. În
rest, la Chiajna și mai apoi la Steaua nu s-a pomenit niciodată de
vreun aranjament.

„Am vrut
să mă fac pompier”

Ai spus că ai vrut să te retragi de două ori. Ce carieră ai
fi urmat dacă nu continuai cu fotbalul?
Mi-ar fi plăcut să mă fac pompier. Am mai mulți prieteni care
lucrează la unitatea de pompieri din Satu Mare și cred că aș fi
ajuns pompier dacă abandonam fotbalul.

Cum a fost impactul cu Bucureștiul?
Dur. Am rămas șocat când, mergând cu microbuzul de la București la
stadionul din Chiajna, am văzut oameni care se certau, înjurau. Nu
mi-a plăcut deloc. E ceva diferit față de provincie. De altfel,
Dumitru Bolborea, care mi-a fost antrenor la Concordia, mi-a spus
odată că trebuie să fiu mai nesimțit, că în București oamenii au
șoriciul foarte gros și că eu sunt prea simțit pentru un oraș ca
acesta.

Ce îți place și ce nu îți place la
București?
Nu îmi plac aglomerația din trafic și câinii vagabonzi. La
București îmi place că ai multe locuri unde să petreci timpul
liber, nu prea ai cum să te plictisești. Deși nu prea am timp
liber, îmi place să ies în oraș, la o cafea sau la un restaurant
alături de cel mai bun prieten al meu, Mihai Lungan.

Unde ai stat pe perioada cât ai jucat la
Chiajna?
Am stat în cantonamentul echipei, la stadion. Nu prea îmi lipsea
nimic, dar condițiile nu se compară cu cele de la Steaua. Când mai
doream ceva de mâncare în plus, îl mai cinsteam pe bucătar cu o
pălincă de la Satu Mare. Și nu numai pe el. Mă înțelegeam bine cu
toți cei de acolo.

În perioada în care ai fost la Concordia veneai la
meciurile Stelei ca suporter?
Da. Am fost la meciul cu Bayern, din Ligă. Am stat pe acea ploaie
la Peluza Sud, dar nu mi-a părut rău. Iubesc Steaua de mic și pot
să spun că trăiesc un vis frumos acum.

Trofeul
ProSport, primul din carieră

Ce reprezintă pentru tine trofeul acordat de
ProSport?
E o mică recompensă a eforturilor depuse de mine ca fotbalist.
Trebuie să vă mărturisesc că până azi (n.r. – ieri) nu am câștigat
niciun trofeu, nicio medalie. Am să-l păstrez la loc de cinste, dar
la vară vreau cel puțin Cupa României cu Steaua.

Care a fost cel mai important meci al anului 2010 pentru
tine?
Jocul cu Napoli, de la București. A fost prima mea partidă în
cupele europene cu Steaua, am jucat bine, dar scorul nu a fost din
păcate favorabil. Am fost foarte trist la final, îmi venea să plâng
de nervi după golul lui Cavani.

Același Cavani a spulberat visul Stelei de a juca în
primăvara europeană.
Cred că am fost urmăriți de ghinion la Napoli. Eu am ieșit
accidentat și am plecat la vestiar. Auzind vuietul tribunelor, nu
am mai rezistat și am ieșit pe culoar să văd finalul la un
televizor, alături de doi oameni de pază italieni. Când s-au arătat
cele patru minute de prelungire, italienii și‑au pierdut încrederea
că Napoli mai poate înscrie. Dar, la golul lui Cavani, au sărit în
sus de bucurie, dansau pe acolo, iar eu, plin de nervi, am plecat
în vestiar.

Se vede
într-o zi la U Cluj sau la CFR

Te-ai învățat cu statutul de jucător al
Stelei?
Da. La început a fost ciudat să merg pe stradă, să fiu salutat de
oameni necunoscuți, să mi se solicite autografe. Acum sunt obișnuit
și cred că e un lucru minunat să fii la Steaua și să fii apreciat
pentru ceea ce faci pe teren.

Care e cel mai dificil adversar pe care l-ai înfruntat până
acum?
Cavani. E un fotbalist complet. E înalt, puternic, are șut excelent
și nu mi-aș dori să mă mai întâlnesc cu el.

Crezi că ești pregătit să pleci în
străinătate?
Nu. Cred că mai trebuie să stau cel puțin un an și jumătate la
Steaua și abia apoi mă văd plecând afară. Visez să joc într‑un
campionat puternic, iar spre finalul carierei să revin în Ghencea.
Mi-ar plăcea chiar să lucrez în conducerea Stelei după ce voi agăța
ghetele în cui.

Ai juca la o altă formație din Liga I, în afară de
Steaua?
La Dinamo sau la Rapid, nu. Aș putea evolua la o echipă din
provincie, mai ales din Ardeal. Nu aș avea nicio problemă să joc la
Universitatea Cluj sau la CFR. Chiar am simpatizat mai demult cu
Universitatea Cluj, o formație care se ridică tot mai mult în Liga
I.

Când
era mic mi-a spart totul în casă

Traian, tatăl lui Florin, ne întâmpină cu zâmbet larg și fără
emoții la vederea aparatului de fotografiat, semn că s-a obișnuit
deja cu vizitele presei acasă la el. „Sunt foarte
mândru de Florin”, își începe discursul Traian Gardoș
și parează excelent când îl întreb dacă nu regretă că fiul său nu e
atacant: „Primul său antrenor (n.r. – Iosif Kalmar)
mi-a spus că atacanții dau goluri și aduc lumea la stadion, dar
fundașii îți câștigă un campionat”. Florin zâmbește
relaxat de pe colțarul din sufragerie, vrând parcă să-l asigure pe
tatăl său că în 2011 titlul va poposi în Ghencea.

La întrebarea „Cum a fost Florin în
copilărie”, tatăl lui, Traian Gardoș, se deschide
precum o carte. „A fost tare neastâmpărat când era mic.
Avea foarte multă energie. Bătea mingea când în casă, când afară.
Evident, a spart și câteva bibelouri. Nu m-am supărat nici când,
într-o vară, a venit o vecină la noi să îmi ceară să îi plătesc
parbrizul pe care Florin i l-a spart cu mingea. Eram fericit că îi
place fotbalul, iar acum am un sentiment de împlinire că a ajuns la
Steaua”, a spus tatăl lui Florin.

Traian Gardoș a făcut mari sacrificii până ca fiul său să ajungă la
Steaua. „Îi plăteam anual două cantonamente, îi
închiriam terenuri pe lângă Satu Mare pe unde să joace și îl duceam
mereu la antrenamente. Odată l-am dus pe el și pe încă 10 colegi
de-ai lui cu o Dacie la antrenament, iar când am ajuns acolo,
domnul Kalmar se mira de unde îi tot scot pe
puști”.

Atunci când Florin e pe teren, emoțiile lui Traian Gardoș sunt
enorme. „Mereu mă rog să joace bine, să nu greșească.
Mi-aș dori să evolueze mereu bine și toată lumea să fie mulțumită
de el. După fiecare meci vorbim, și primul lucru pe care-l întreb e
dacă se simte bine. Apoi vorbim de restul”.

articol scris de Daniel
Remeș