Taifunul de la CF Brăila e în plină desfășurare

Taifunul de la CF Brăila** e în plină desfășurare

După argentinieni și golgeterul
Nelu Bucă, alți trei fotbaliști – Valentin Ioviță, Sorin Bucă și
Emanuel Moldoveanu – au spus „adio” grupării brăilene. Iar dacă
Ioviță a avut apariții sporadice în primul unsprezece, S. Bucă și
Moldoveanu s-au numărat printre fotbaliștii care au bifat mai multe
partide sub tricoul echipei fanion a orașului.

Președintele executiv al clubului
brăilean, Adelin Soare, a precizat că, în afară de Nelu Bucă, toți
ceilalți fotbaliști au fost excluși din lot: „Facem
următoarea precizare: cu excepția lui Nelu Bucă, la ceilalți
jucători noi am renunțat, nu a fost opțiunea lor aceea de a ne
părăsi”.

Sursa citată a vorbit și despre
viitorul echipei, menționând că se va miza în continuare pe
jucători tineri, de perspectivă. „O să aducem jucători
pe care să ne putem baza, dar deocamdată nu pot da o decizie. Noi
vom încerca să aducem la CF Brăila certitudini, fotbaliști pe care
să putem conta sau, dacă nu, este posibil să mizăm pe juniorii
noștri și alți câțiva tineri pe care îi vom transfera. Repet, vor
fi aduși numai fotbaliști pe care să ne putem baza”
,
a precizat Adelin Soare.

Portarul Paul Botaș a
participat la o convocare a lotului de tineret

Sunt, totuși, și lucruri pozitive
la CF Brăila, pentru că, în urma evoluțiilor bune, unii dintre
fotbaliștii care s-au format pe plan local au intrat în vizorul
selecționatelor naționale.

Astfel, în urmă cu puțin timp, Paul
Ionel Botaș a participat la un stagiu de pregătire cu naționala
U21, iar juniorii Daniel Cazan și George Pungă, ambii cu multe
prezențe în echipa de seniori, vor participa la o acțiune a lotului
național U17.

Sursa: obiectivbr.ro

Pe aceeași temă