Cele trei echipe ale județului au obiective total diferite,
situații financiare diferite, singura asemănare fiind evoluțiile
bune.
Județul Constanța are trei echipe în Liga a II-a la fotbal cu trei
stări de spirit diferite. Extremele le reprezintă Săgeata Năvodari
și Farul Constanța. Prima este pe locul secund, la egalitate de
puncte cu liderul, iar obiectivul este promovarea în timp ce
marinarii se află pe locul 12, la limita supraviețuirii. Viitorul
Constanța este cea de-a treia formație, echipă patronată de
Gheorghe Hagi având însă liniștea locului cinci, a unor evoluții
acceptabile și a unei stabilități financiare.
Săgeata
„trage” la promovare
Cea mai lipsită de griji echipă a județului este, fără doar și
poate, Săgeata Năvodari. Trupa pregătită de Aurel Șunda nu are
niciun fel de problemă financiară, iar rezultatele sunt din cele
mai bune. Năvodarenii au reușit să câștige 7 din cele nouă jocuri
disputate în actualul sezon al Ligii a II-a și ocupă locul secund
în clasamentul seriei I, la egalitate de puncte cu liderul Ceahlăul
Piatra Neamț, însă cu un golaveraj mai slab.
Succesul celor din Năvodari se datorează omogenității lotului și
experienței multora dintre jucători. „Avem o echipă
alcătuită din jucători care evoluează de mult timp împreună și
acesta este un factor pozitiv. Sperăm ca rezultatele bune să nu se
oprească aici și să reușim într-un final să promovăm în primul
eșalon”, a declarat antrenorul Aurel Șunda.
Promovarea va aduce însă și problemele în tabăra celor de la
Năvodari. Echipa nu are stadion omologat pentru Liga I, iar
programarea meciurilor pe „Farul”, ar aduce nemulțumirea
suporterilor marinarilor.
Marinarii
au obiectiv salvarea
La polul opus celor de la Săgeata se află FC Farul. Echipa de pe
litoral se confruntă cu probleme de la o etapă la alta. Acestea
sunt de ordin administrativ. Salariile jucătorilor nu sunt plătite
la timp, există restanțe mari către foștii jucători, iar la
utilități s-au adunat datorii uriașe. Singurul lucru ce
funcționează la parametrii oarecum normali este jocul echipei.
Tehnicianul Ioan Sdrobiș a reușit să își mobilizeze elevii și să îi
pregătească în așa fel încât, când aceștia intră pe teren, să uite
de toate problemele. „Dacă au calitate de jucători
profesioniști, fotbaliștii pe care îi pregătesc trebuie să uite de
problemele clubului atunci când intră pe teren și să se gândească
numai la joc”, a declarat Ioan Sdrobiș.
În curtea clubului din Primăverii se tot vorbește că această
situație va continua până în iarnă. Atunci va fi adevăratul moment
de cumpănă pentru marinari. Echipa ori își va reveni complet, ori
va avea parte de zile și mai grele.
Echipa
Viitorul stă liniștită
Promovată în Liga a II-a la finalul primului său an în eșalonul al
treilea, Viitorul Constanța este poate cea mai liniștită echipă
constănțeană. Fără grija retrogradării și fără ambiții de
promovare, constănțenii evoluează doar pentru a câștiga și a
acumula experiență. Restul, contează mai puțin.
Articol scris de Cristian
BANCIU