Fundașul central Adrian Cuciula a semnat, astăzi, un contract cu
FC Petrolul Ploiești, angajamentul urmând să se întindă până la
finalul stagiunii în curs. În vârstă de 24 de ani, Cuciula (1.89 m)
s-a pregătit în ultima perioadă sub comanda lui Vivi Răchită și
exista posibilitatea ca el să facă parte din lot pentru meciul din
etapa următoare, cu Arieșul Turda, cu atât mai mult cu cât
„galben-albaștrii” se confrunta cu mari probleme de efectiv.
Adrian Cuciula a evoluat ultima dată la Poli Iași, iar în
cariera sa a mai trecut pe la Liberty Salonta (2006-2008,
2009-2010) și Piacenza Calcio (2008-2009).
Altfel, în ceea ce-i privește pe jucătorii cu probleme medicale
din lotul ploieștean, cele mai mari șanse de a fi recuperat până la
ora confruntării cu Arieșul le are atacantul Daniel Stan. În
schimb, Marian Pop are, încă, genunchiul umflat și n-a putut
efectua RMN-ul pentru a putea vedea gravitatea accidentării, Cristi
Vlad acuză o entorsă puternică la gleznă, iar Adrian Neagoie este,
în continuare, indisponibil.
Biletele pentru meciul de sâmbătă s-au pus în
vânzare
Încă din prima zi a săptămânii, în magazinul oficial al clubului
au fost scoase la vânzare biletele pentru întâlnirea dintre
Petrolul și Arieșul Turda, contând pentru etapa a X-a a eșalonului
secund. Prețul unui tichet este de 10 RON. Partida se va disputa
sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Conpet” din Strejnic.
Sursa: fcpetrolul.ro