Conducerea clubului Gaz Metan CFR
Craiova s-a înțeles cu cea a Universității Craiova pentru a putea
disputa partida cu Steaua București, contând pentru șaisprezecimile
Cupei României, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Meciul, unul dintre
cele mai importante din istoria recentă a grupării de la Depou, va
fi transmis în direct de postul de televiziune ProTV, joi, 23
septembrie, de la ora 20:30.
Pentru cei care vor dori să vadă pe
viu evoluția găzarilor în compania celei mai titrate echipe
românești, președintele Frățică a anunțat că biletele vor fi puse
în vânzare la începutul săptămânii, iar intrarea generală va fi de
5 lei.
Președintele Gheorghe Frățică a declarat: „Le
mulțumim celor de la Universitatea că ne vor pune la dispoziție
stadionul. Este o mândrie să putem juca pe Ion Oblemenco, la lumina
reflectoarelor. Am trimis deja hârtiile la cei de la FRF, să anunțe
clubul Steaua, pentru a nu mai exista probleme. Am înțeles că
partida va fi transmisă de ProTV. Vom scoate la începutul
săptămânii viitoare bilete pentru acest meci. Prețul lor va fi de
cinci lei, intrare generală, urmând ca la tribuna oficială să dăm
invitații. Sperăm să vină multă lume, pentru că se știe în toată
țara despre rivalitatea dintre noi oltenii și Steaua. Sperăm să
facem un meci frumos și ar fi extraordinar dacă am repeta figura de
anul trecut de a merge mai departe”.
Dragoș
Bon nu mai face parte din staff-ul Gaz Metan
CFR
Conducerea clubului Gaz Metan CFR
Craiova a decis ca antrenorul secund Dragoș Bon să nu mai facă
parte din staff-ul tehnic al echipei. De pregătirea grupării de la
Depou se va ocupa în continuare antrenorul principal Jerry Gane,
ajutat de secundul Ionel Luță, de antrenorul cu portarii Marian
Vulpe și preparatorul fizic Ion Borcoș.
Sursa: gazmetancfr.ro