UPDATE 12:01
Ricardo a înscris pentru Steaua II! Mijliocașul venit de la Unirea
a punctat cu un șut din afara careului!
UPDATE 11:50
Cosmin Matei a suferit o accidentare în minul 17 și nu a mai putut
continua partida. În locul său a fost introdus Vătăjelu. Altfel,
Gigi Becali a rămas uimit de proporțiile lui Ricardo și a făcut o
serie de comentarii pe marginea aspectului său fizic. La pauză,
finanțatorul din Ghencea a părăsit tribuna, la această decizie
contribuind, probabil, și jocul destul de slab al echipei.
UPDATE 11:20 Gigi
Becali este și el prezent la meci, dorind să vadă cum se mișcă
Apostol, Ricardo și Matei, dar și tinerii de perspectivă Mustață și
Năstăie.
UPDATE 10.50: Așa
cum era de așteptat Steaua II va începe meciul cu Juventus
București având în primul 11 mai mulți jucători de la echipa mare.
Pe lângă mai vechii Zapata și Baciu, s-au mai alăturat Martiniovic,
Apostol, Ricardo și C. Matei. Iată primul 11 folosit de Steaua II:
Zapata – Mustață, Martinovik, Baciu, Lupu – Lazăr, Apostol,
Ricardo, Năstăsie – Văduva, C. Matei
Ilie Dumitrescu, antrenorul care a
dus Steaua pe primul loc, a decis să-i trimită lui Leo Strizu șase
jucători de la prima echipă, pentru ca aceștia să aibă meciuri în
picioare, profitând de pauza din Liga I cauzată de meciurile
echipei naționale.
După ce www.prosport.ro a anunțat în cursul
dimineții de ieri, în exclusivitate, că absolut toți componenții
lotului echipei secunde a roș-albaștrilor s-au întors în Ghencea de
la Urziceni pentru partida din Liga II-a cu Juventus București, Leo
Strizu a condus în jurul orei 11:00 ședința de pregătire cu tinerii
fotbaliști.
Pentru partida din această
dimineață, Ilie Dumitrescu va întări echipa lui Strizu cu jucători
importanți precum Zapata, Apostol, Ricardo, Martinovic, Baciu și
Cosmin Matei. Tehnicianul stelist îi va roda în acest joc pe cei
doi jucători veniți de la Urziceni, Apostol și Ricado, pentru că
amândoi trebuie să aibă meciuri în picioare pentru a putea fi
folosiți la prima partidă din Europa League cu Liverpool.
Dumitrescu are de gând să-i folosească împotriva „cormoranilor”
datorită experienței pe care aceștia au acumulat-o cu Unirea
Urziceni în Liga Campionilor.
Articol scris de Daniel
Vlad