Zero șuturi, o ocazie, zero goluri!

30 Aug. 2010, 17:14 Seria 2
Zero șuturi, o ocazie, zero goluri!

Campionatul Ligii a doua a început sâmbătă, însă jucătorii
Mioveniului dau impresia că sunt tot în vacanță. Dușul rece de
marțea trecută, din Cupă, nu a fost deloc însușit de fotbaliștii
lui Cristi Negru, care, în prima etapă a turului, au remizat, 0-0,
pe terenul nou-promovatei Voința Sibiu.

Și sâmbătă argeșenii au început bine și au lăsat impresia că vor
controla jocul din primul până în ultimul minut. Pasele și
combinațiile jucătorilor au fost numai de-a latul terenului, iar
verticalizarea părea ceva de neînțeles pentru galben-verzi.
Treptat, argeșenii au cedat și teren, iar gazdele au încercat mai
întâi cu șuturi de la distanță vigilența apărării oaspete.

În prima repriză, CS Mioveni nu și-a creat nicio ocazie de
poartă și nu a tras niciun șut la poarta Sibiului. După pauză, au
urmat alte 10 minute de joc bun al miovenarilor, după care, o nouă
cădere. Gazdele au sesizat ceea ce se întâmplă cu adversarii lor
și, în cele 45 de minute ale reprizei secunde, și-au creat mai
multe ocazii de gol, profitând de spațiile și de lipsa de marcaj
din apărarea Mioveniului. Popescu a scăpat însă cu fața curată în
câteva rânduri, iar până la urmă s-a terminat egal, elevii lui
Cristi Negru trebuind să fie mulțumiți că au scăpat așa de
ieftin.

În a doua repriză, Mioveniul a avut o ocazie mare de gol, însă,
cu toate acestea, nu s-a tras niciun șut pe poartă, ci doar unul
anemic, pe lângă, aparținându-i lui Iulian Vladu. Din păcate, CS
Mioveni începe cu stângul campionatul, ca și în sezonul trecut,
însă acum lucrurile par să fie mult mai grave, deoarece în jocul
echipei se văd o lipsă de atitudine și o neputință în a reacționa
în fața adversarilor.

Voința Sibiu: Lazăr – Forika, Apostol, Grigore,
Bunea – Beza, Măjer (69 Hardău), Lungu (90 Olteanu), Popa (88
Biucan) – Neguț, Tătar. Antrenor: Alexandru Pelici
CS Mioveni: Popescu – Moșteanu, Miulescu, Olteanu,
Baicu – Coșereanu (63 Enache), Săndulescu, Lircă, Vladu – Ionescu
(78 Nilă), Ayza. Antrenor: Cristi Negru

Culisele
meciului

#La ora jocului de sâmbătă, la Sibiu s-au înregistrat
temperaturi de aproximativ 34 de grade. Gazonul a fost și el în
perfectă stare, având în vedere că vineri seara aici s-a jucat Gaz
Metan – Rapid.
# Cu 20 de minute înainte de meci, în tribune erau aproximativ 100
de spectatori, însă, după ce a început, partida s-au adunat peste
1.000 de microbiști sibieni.
# Mioveniul a fost susținută din tribune de o micuță galerie,
formată din aproximativ 20 de ultrași. Aceștia au venit la Sibiu cu
un microbuz, ajungând la stadion cu o oră înainte de meci.
# La oaspeți a jucat și Radu Neguț, fotbalist care a evoluat în
trecut, un sezon, la FC Argeș, pe vremea când antrenor a fost
Marian Bondrea.
# Pe banca de rezerve a Mioveniului au rămas până la final portarul
Ilie și jucătorii de câmp Năuiu, Stoica, Gălan și Huzuneanu.
# În paralel cu meciul de fotbal, lângă stadion s-a desfășurat o
expoziție de tunning pentru mașini, boxele date la maximum din
automobile auzindu-se până pe teren.
# Doar două galbene a acordat arbitrul de centru sâmbătă, ambele
argeșenilor: primul l-a luat Moșteanu, pentru un fault din spate,
iar al doilea l-a primit Claudiu Ionescu, pentru proteste.
# În tribunele Stadionului Municipal au fost prezenți și
președintele galben-verzilor, Ion Țuțală, și directorul general al
clubului, Răzvan Tunaru.
# Din cauza căldurii, arbitrul a oprit de două ori jocul: o dată la
mijlocul primei reprize și a doua a oară la mijlocul celei de-a
doua, permițându-le jucătorilor să se hidrateze la marginea
terenului.
# CS Mioveni a jucat practic în aceeași formulă ca în returul
campionatului, chiar și Lircă evolând în sezonul trecut în câteva
meciuri în această formulă.
# Singurul jucător nou din lotul argeșenilor deplasat la Sibiu a
fost Marius Gălan, care a rămas însă pe banca de rezerve până la
final.
# Imediat după terminarea partidei, delegația Mioveniului a pelcat
spre casă, ajungînd în oraș în jurul orei 16.30.
# Brigada de arbitri a meciului a fost condusă de Florin Ghimbășan,
din Brașov, ajutat la margine de doi conjudețeni: Constantin
Cantemir și Bogdan Dragoș.
# Sibienii au uitat de noua denumire a clubului din Mioveni, astfel
că, pentru crainic și gazde, galben-verzii au rămas tot Dacia
Mioveni.

Articol scris de Silviu
Mihai

30 Aug. 2010, 17:14 Seria 2
Pe aceeași temă