Deși au controlat trei sferturi din meci, au condus cu 1-0 și au
ratat un penalty, „dunărenii” nu s-au ales cu nimic după meciul cu
Săgeata Năvodari. Gruparea de la malul mării s-a impus pe
Municipalul brăilean cu 2-1, contrar cursului jocului.
După ce a fost eliminată la mijlocul săptămânii din Cupa
României, CF Brăila a ratat și startul în campionat. Prima etapă
din Liga a II-a a adus și primul eșec pentru elevii lui Daniel
Timofte, brăilenii cedând cu 1-2 în disputa cu Săgeata
Năvodari.
Aflați la redebutul în eșalonul secund, după trei sezoane de
Liga a III-a, brăilenii nu au părut să resimtă vreo emoție și au
împins din start jocul în jumătatea adversă. Gabi Bosoi avea să fie
omul începutului de joc, fundașul brăilean având prima mare ocazie
de gol – min.9, șut puternic din afara careului, scos cu greu de
sub transversală de Olteanu.
Tot de la Bosoi avea să vină și deschiderea scorului. În minutul
25, fundașul gazdelor a luat o acțiune pe cont propriu pe partea
dreaptă, a pătruns decis în careu și, de la 5-6 metri a șutat la
colțul scurt, păcălindu-l pe Olteanu.
După gol, tot Brăila a fost mai insistentă în atac, însă
șuturile lui S. Bucă, Iosofache sau Oprea nu au nimerit ținta.
Nelu
Bucă i-a „îngropat” pe brăileni
Partea secundă a jocului a început sub același scenariu. Gazdele au
impus din nou ritmul jocului și și-au creat 2-3 mari ocazii de a
înscrie în primul sfert de oră. Momentul de vârf al atacurilor
brăilene s-a consumat în minutul 67, atunci când Oprea a obținut un
penalty pe care Nelu Bucă l-a ratat (șut puternic în transversală,
după care mingea s-a dus mult peste poartă).
Ratarea acelui penalty avea să aibă efecte mult mai dezastruoase
pentru gazde decât s-ar fi crezut. Brusc, elevii lui Timofte au
început să joace de parcă ar fi avut plumb în picioare, iar
tehnicianul nu a găsit nici el soluții să-i resusciteze. Oaspeții
aveau să profite din plin de căderea Brăilei și pe final au tranșat
soarta partidei în favoarea lor.
În minutul 73, Alexandru a finalizat cu sânge rece un
contraatac, în timp ce Jianu a marcat golul victoriei cu un șut de
la marginea careului de 16 metri (min.87).
CF Brăila pierde astfel startul în noul campionat, în timp ce
Săgeata obține trei puncte după o prestație „economicoasă”.
CF
Brăila: A. Ilie – Bosoi, Șerban, Gurguiatu, Necoară
(min.68, Costache) – Iosofache, Pânzaru, S. Bucă, Oprea – Ndigwe
(min.57, Stăncioiu), N. Bucă (min.79, Henry).
Antrenor principal: Daniel Timofte
Săgeata
Stejaru: Fl. Olteanu – Bold, Popa, Vlad, Apostol –
Șicu (min.81, Goșa), Turcu (min.40, Olah), Boroștean, Vezan – Chițu
(min.55, Alexandru), Jianu.
Antrenor principal: Aurel Șunda.
Articol scris de Eduard
Bucureșteanu