Cu frâna de mână trasă

30 Jul. 2010, 14:20 Pregătiri, amicale
Cu frâna de mână trasă

Chimia Brazi a bifat un succes normal, în amicalul de la
Câmpina, contra unei echipe Unirea care s-a prezentat mult peste
așteptări. A fost, până la urmă, 2-0, dar diferența s-a conturat
târziu, în ultimul „sfert” al meciului, când, superioritatea
oaspeților s-a accentuat, odată cu efectuarea schimbărilor.

Meciul a fost unul în care Octavian Grigore, antrenorul Chimiei,
a văzut la lucru unii dintre jucătorii săi, pe parcursul tuturor
celor 90 de minute, Toporan, Irimescu, „căpitanul” Minciună, Lazăr
și Răuță fiind integraliști. Ultimul a convins prea puțin, în
rândul întregii echipe fiind sesizabilă o stare de nervozitate,
exagerată pentru nivelul unui amical oarecare. Cu Dan Păun
accidentat, chimiștii au suferit la capitolul atac, acolo unde
reușitele au fost destul de puține, vârful adus de la Buftea părând
greu de înlocuit, la acest moment. Fără ca Unirea să pună prea mult
în pericol poarta Chimiei, trebuie remarcată atitudinea echipei
preluate de Mircea Hagianu, una arțăgoasă, dar preocupată de joc,
care va fi o „nucă” greu de spart în Liga A Prahova.
Primul gol a venit în minutul 69, când Lazar l-a păcălit pe
portarul advers cu un șut din careul mare, plasat, scorul final
fiind stabilit de Cătălin Vlad, în revenire de formă, acesta
reluând imparabil o minge „aruncată” inteligent de Minciună, peste
fundașii adverși. 2-0 pentru echipa de lângă Combinatul
„Petrobrazi”, care mai are încă unele lucruri de pus la punct. E
drept, mai are și timp: trei săptămâni!

Lazăr –
iertat de roșu!

Valentin Lazăr, talentatul mijlocaș al Chimiei, a marcat unul
dintre golurile Braziului, într-un meci în care prestația sa a fost
mai degrabă modestă. Nervos și individualist, Lazăr a realizat
„performanța” de a rămâne în teren și după ce a luat al doilea
cartonaș galben de la centralul Amorariței! Primul, pentru un fault
cinic la basma, în prima parte a meciului, al doilea, pentru o
presupusă simulare în careu, în min. 89! Arbitrul divizionar C a
„uitat” însă că jucătorul mai avea un avertisment, la această fază,
astfel că l-a lăsat să mai joace cele câteva minute rămase, cu două
galbene în „colecție”.

A venit
și Popa

După câteva antrenamente cu Chimia Brazi, miercuri a debutat sub
comanda lui Octavian Grgore și fundașul dreapta Emanuel Popa.
Acesta – un junior cu o statură impozantă – aparține
prim-divizionarei FC Brașov, cu care a efectuat pregătirea, până
săptămâna trecută, sub comanda lui Daniel Isăilă, a jucat în partea
secundă a partidei. Sezonul trecut, Popa a jucat, în tur, la
Petrolistul Kaproni Boldești, apoi, în retur, la Minerul Lupeni,
sub comanda lui Petre Gigiu.

Unirea Câmpina –
Chimia Brazi 0-2 (0-0)

Stadion: „Rafinăria Română”. Spectatori: circa 50. Au marcat:
Lazăr (69), C. Vlad (86)

Unirea: T. Ionescu – Basma, G. Radu, F. Stoica,
Neagu – Nichifor, Toader, Burlacu, Jantea – Vane, M. Ungureanu. Au
mai jucat: Păpușoiu – Constantinescu, Grație, Sim, N. Stoica,
Ghinda, Iosif, Nistorescu, Flaider. Antrenor: Mircea Hagianu.

Chimia: Sava – Ciobanu, N. Constantin, Toporan,
Irimescu – Năstase, Minciună, Pârvu, Lazăr – Arnăutu, Răuță. Au mai
jucat: Gheorghe – E. Popa, Butufei, C. Munteanu, C. Vasile, C.
Vlad. Antrenor: Octavian Grigore.

Articol scris de Marian
DIMA

30 Jul. 2010, 14:20 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă