Amical cu scântei la Panciu

24 Jul. 2010, 15:27 Pregătiri, amicale

FC Panciu și Politehnica Galați nu s-au menajat în testul de
verificare disputat sâmbătă dumineață pe terenul vrâncenilor.
Gălățenii s-au impus în final cu 4-3, dar prima repriză a durat
doar 32 de minute, deoarece partida a fost întreruptă în urma unei
încăierări la care au participat jucătorii ambelor echipe.

Claudiu Mihai (Panciu) a primit cartonaș roșu pentru o intrare
dură asupra unui adversar, fostul jucător al păncenilor, Vasile
Feraru (legitimat între timp la Poli) l-a bruscat pe Cl. Mihai și
spiritele s-au încins. Căpitanul echipei din Panciu, Paul Cioran a
fost lovit de Stamate, jucătorii ambelor echipe și-au împărțit
„ghionturi”, iar portarul Stoica a fost trimis la vestiare pentru
injurii.

După ce arbitrul a fluierat finalul partidei, antrenorii celor
două echipe, Sorin Haraga (Panciu) și Damian Băncilă (Galați) au
căzut de acord ca partida să se reia, dar și cu alți jucători în
teren. În actul secund, nervii au dispărut și golurile au curs la
ambele porți, gălățenii impunându-se cu 4-3.

FC Panciu –
Politehnica Galați 3-4 (1-3)

Au marcat: B. Rusu (6 și 82), I. Radu (74) respectiv Neta (13),
Francis (27 și 30), Pavel (78).

FC Panciu: Gordin – Stanciu, Strungariu,
Bozian, Cl. Mihai – Iordache, Bîra, Cioran, Stoian – Sascău, B.
Rusu. Au mai evoluat: Lazăr, Ionel, Ungureanu, A. Vlad, Bolboceanu,
Gălățeanu, R. Marin.
Poli Galați: Stooica – Radu, Stamate, Feraru,
Racoviță – Munteanu, Chiriac, Crăciun. I. Cristian – Neta, Francis.
Au mai jucat: Olaru, Dănilescu, Ganea, Coman, Curmei, Velicu, Fl.
Petru.

Panciu a
testat un ghanez

În testul de verificare de sâmbătă, păncenii l-au văzut la lucru
pe fundașul ghanez Adibuer Richard Mua, un fundaș central de 22 de
ani care a mai trecut pe la Corvinul Hunedoara. Jucătărul nu a
impresionat la debut și are puține șanse de a rămâne în lotul
echipei vrâncene pentru campionatuol 2010-2011 al ligii a
treia.

Articol scris de George
Dumitru

24 Jul. 2010, 15:27 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă