„Ne-am dori un schimb de locuri cu FC Brașov”

20 Jul. 2010, 13:13 Pregătiri, amicale

Grigore Sichitiu, care urmează să preia funcția de președinte al
clubului Politehnica Iași, a declarat marți că și-ar dori un schimb
de locuri cu FC Brașov, pentru ca echipa ieșeană să rămână în Liga
I și în viitorul sezon.

„Ne-am dori un schimb de locuri cu Brașovul! Mai multe
nu pot spune acum. Totul depinde de cei de la Brașov. Nu am
discutat încă de vreo sumă de bani. Ar fi de înțeles ca Brașovul să
se retragă, dat fiind că situația financiară de acolo este una
foarte grea, dar cred că probleme au toate echipele”
,
a spus Grigore Sichitiu.

Sichitiu admite totodată că ar fi foarte târziu pentru Poli Iași să
se pregătească pentru Liga I: „Regulamentul spune
foarte clar că, în cazul în care o echipă se retrage până la
începerea campioantului, o alta îi poate lua locul. Este exact ca
în cazul Internațional Curtea de Argeș cu Pandurii Târgu Jiu.
Pentru Poli Iași ar fi foarte târziu să se pregătească acum pentru
Liga I în condițiile în care în această săptămână este programată
prima etapă din prima ligă. Dar, repet, nimic nu este imposibil.
Dacă până se reia campionatul Brașovul se retrage, noi am rămâne în
prima ligă”
.

Patronul FC Brașov, Ioan Niculae, a negat informația conform căreia
ar fi tentat să retragă echipa din campionatul Ligii I.

Politehnica Iași a retrogradat după ce a ocupat locul 16 în sezonul
trecut.

Dacă FC Brașov s-ar retrage din Liga I, aceasta ar fi a doua echipă
care renunță la primul eșalon înaintea startului campionatului,
după Internațional Curtea de Argeș. Echipa Pandurii Târgu Jiu,
retrogradată la sfârșitul sezonului trecut, va evolua în noul sezon
în Liga I în locul formației Internațional Curtea de Argeș, care
s-a retras din cauza unor probleme financiare.

La finalul sezonului trecut, echipa Pandurii Târgu Jiu a ocupat
locul 15 în clasament, retrogradând în Liga a II-a, iar
Internațional Curtea de Argeș s-a situat pe poziția a 12-a, care
asigura prezența în prima ligă și în campionatul următor.

sursa: Mediafax

20 Jul. 2010, 13:13 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă