„Este o onoare să jucăm cu Universitatea”

17 Jul. 2010, 15:07 Pregătiri, amicale

Partida de verificare cu Universitatea Craiova, programată
sâmbătă, de la ora 17.00, pe „Municipalul” din Severin este
așteptată cu mare interes de concitadina Gaz Metan CFR. Antrenorul
divizionarei secunde, Ionel Gane, a afirmat că un astfel de test nu
poate decât să-l bucure, pentru că va putea observa carențele din
jocul echipei sale încă de la acest început de pregătire și va
putea să regleze „mecanismul” pe parcurs.

„Jerry” consideră că au foarte mult de câștigat și jucătorii,
deoarece vor avea prilejul să-și demonstreze calitățile în fața
unui adversar de „calibru” și să bifeze la capitolul moral, mai
ales în cazul în care vor obține un rezultat bun. „Este
un meci special, atât pentru mine, cât și pentru băieți, pentru că
nu ai ocazia să întâlnești în fiecare zi o echipă de tradiție
precum Universitatea. Pe lângă faptul că este o onoare să jucăm cu
Universitatea, putem să ne dăm seama de multe lucruri în urma
acestui meci, chiar dacă noi abia am început pregătirile, iar ei le
finalizează. E bine că o să putem observa unde mai trebuie lucrat.
Va fi un meci frumos și sunt convins că rezultatul nu va fi
influențat în mod evident de nivelul de pregătire fizică. Și pentru
băieți este un lucru extraordinar să joace împotriva Științei, va
conta mult pentru ei acest duel. Cel puțin din punct de vedere
psihic”
, a spus antrenorul „găzarilor”.

„Noi programasem un amical cu Universitatea încă din
iarnă, dar nu s-a putut din diverse motive. Acum se dispută și, așa
cum am mai spus-o, nu avem decât de câștigat. Eu mi-aș fi dorit ca
acest amical să-l fi disputat pe «Ion Oblemenco», pentru că așa era
normal să se întâmple, dar și la Severin e bine. Sigur că este
anormal ca două echipe din Craiova să joace un amical la Severin,
dar nu aș vrea să comentez, pentru că mă depășește
situația”
, a completat „Jerry”.

„Pregătirea
decurge bine”

Întrebat cum decurge pregătirea echipei, „Jerry” Gane s-a
declarat mulțumit, recunoscând totodată că este supărat pe Victor
Râmniceanu, portarul care a părăsit fără aprobare cantonamentul
echipei. „Antrenamentele decurg foarte bine, băieții
sunt receptivi și se muncește bine, ceea ce nu poate decât să mă
bucure. Din nefericire, planurile noastre au fost date un pic peste
cap de plecarea lui Edi Stoica și acum a lui Râmniceanu, care va
regreta ce a făcut, el fiind sub contract cu noi. Mă bucur că l-am
adus pe Radu Barbu în locul lui Stoica, și o să-l înlocuim și pe
Râmniceanu. Deja ne-am orientat asupra unui portar, dar până nu
este nimic sigur nu-i vom divulga numele”
, a punctat
„Jerry” Gane.

Mult mai vehement în privința lui Victor Râmniceanu a fost
președintele clubului, Gheorghe Frățică: „Râmniceanu
este sub contract cu noi și va avea de suferit. Cine l-a învățat să
plece nu i-a vrut binele și o să se convingă de asta. Probabil că
îl vom suspenda, asta în cazul în care nu se va întoarce el cu vreo
ofertă concretă și avantajoasă pentru club. Oricum, e clar că i-a
fost frică de concurența lui Silvian Ciucă, de asta a
plecat”
.

Sursa: gds.ro

17 Jul. 2010, 15:07 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă