UTA e în mișcare, dar prezența în noul sezon nu e sigură încă!

15 Jul. 2010, 10:51 Pregătiri, amicale
UTA e în mișcare,** dar prezența în noul sezon nu e sigură încă!

Oficialii clubului UTA se vor întâlni, în cursul zilei de
astăzi, la București, cu Ionuț Lupescu și cu alți angajați ai
Federației Române de Fotbal, scopul discuțiilor fiind trecerea în
revistă a soluțiilor legale pe care le au cluburile afiliate la FRF
privind amânarea, reeșalonarea, eventual înghețarea pe o anumită
perioadă a datoriilor. Giovanni Catanzariti și Alexandru Meszar
doresc să se convingă vizavi de toate aspectele și, de ce nu,
asupra portițelor legale legate de datorii, Bătrâna Doamnă fiind
într-o situație delicată din acest punct de vedere, ca și cele mai
multe dintre cluburile de fotbal din țară.

UTA are un litigiu major în plan sportiv, generat de cazul
Vasiljevic, care presupune achitarea sumei de 230,000 de euro. Ar
mai fi o serie de litigii care vor intra pe rol în a doua parte a
lunii iulie, litigii care vor fi provocate de componenții lotului
din sezonul 2009-2010, care nu au fost plătiți începând cu luna
martie. Evident, dacă în cel mai scurt timp nu li se vor achita
măcar o parte din salariile restante, jucătorii din lotul
campionatului trecut vor apela la sprijinul FRF, urmând să apară
neprogramări. Conflictul cu omul de afaceri Ion Pietraru nu
privește FRF, dar utiștii doresc consultanță și în privința noilor
datorii către bugetul de stat, calculate în urma impozitării
retroactive a convențiilor civile, mai ales că aceasă măsură a
afectat serios toate grupările afiliate la FRF. În cazul Bătrânei
Doamne este vorba despre 3,4 milioane euro, jumătate din sumă fiind
reprezentată de penalizări. Oricum, UTA va contesta în instanță
această decizie, însă e greu de anticipat un deznodământ,
speranțele fiind legate mai mult de-o nouă modificare a
legislației, decât de un răspuns favorabil al instanțelor de
judecată.

Insolvența la cerere
ar putea să fie inutilă

În funcție de răspunsurile pe care le vor afla de la oficialii
FRF, responsabilii Bătrânei Doamne vor lua o decizie în privința
situației juridice a clubului. Se dorește provocarea insolvenței
actualei societăți în cadrul căreia funcționează UTA, însă
hotărârea ar putea să fie inutilă și generatoare de complicații în
cazul în care litigiile sportive nu vor fi înghețate prin
insolvență, astfel că rămâne de văzut ce va urma.

Nesiguranță

UTA funcționează de câteva zile, într-o componență care se
modifică în permanență, e prematur un verdict legat de prezența
echipei în campionatul care va debuta în 21 august. Dincolo de
litigiile în cazurile Vasiljevic, Pietraru, de cele următoare
provocate de neplata salariilor ori a datoriei către stat ca urmare
a impozitării retroactive, clubul arădean nu dispune nici măcar de
fondurile necesare acoperirii salariilor pentru două-trei luni și
nici nu există promisiuni în acest sens. Președintele Giovanni
Catanzariti încearcă să obțină fonduri pentru salarii ori măcar
angajamente, însă nu există certitudine și nici măcar speranțe,
motiv pentru care viața Bătrânei Doamne este extrem de complicată
în momentul de față. Lotul poate fi ajustat, teoretic, cu jucători
tineri, arădeni sau nu, peste nivelul actual, însă nu există
certitudinea că vor exista bani pentru acoperirea salariilor.

„Sunt jucători pe care UTA i-ar putea aduce chiar
acum și ar veni, dar nu ne putem bate joc de ei. Cei mai mulți sunt
în pregătiri cu alte echipe și nu au situația clară, ar veni, dar
neavând siguranța că le vom putea achita măcar primele salarii după
ce semnează cu UTA nu avem cum să-i aducem. Doar i-am lăsa pe
drumuri sau am complica și mai mult situația clubului. Dacă reușim
să atragem fonduri, în două-trei zile după aceea lotul ar putea să
arate frumos”
, a declarat Alexandru Meszar, director
executiv al FCM UTA. Practic, clubul fanion al Aradului nu dispune
de resurse financiare pentru plata salariilor nici dacă lotul ar
rămâne cel actual, nepunându-se deocamdată problema unui plus de
calitate provocat de alte transferuri.

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

15 Jul. 2010, 10:51 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă