„Dacă nu dau randament, plec fără nicio pretenție materială”

14 Jul. 2010, 14:51 Bursa transferurilor

În eventualitatea în care va semna
cu Alro Slatina, Ionuț Luțu va părăsi echipa dacă evoluțiile sale
nu îi vor convinge pe cei doi tehnicieni instalați în această vară.
Aceasta va fi una dintre clauzele contractuale, impusă chiar de
mijlocașul slătinean.

Negocieri peste negocieri între
Ionuț Luțu și oficialii de la Alro Slatina. Mijlocașul slătinean a
purtat, ieri, din nou discuții cu Jane Nițulescu în vederea
prelungirii înțelegerii cu gruparea nou promovată, însă nu s-a
ajuns la un acord.

„Hagiluțu” a declarat că nu are
pretenții financiare exagerate și a propus chiar o clauză
contractuală potrivit căreia va părăsi echipa dacă nu va confirma.
„Eu le-am prezentat ce vreau și aștept să văd dacă
conducerea va aproba. Eu am pretenții normale, nu am cerut marea cu
sarea. Îmi doresc să ajut Alro Slatina, iar dacă nu pot, mă retrag
singur. Una dintre clauzele contractuale este aceea că dacă nu dau
randament, plec fără nicio pretenție materială”
, a
declarat Ionuț Luțu la ieșirea de la negocieri.

În opinia lui
Nițulescu, Luțu este pasionat de matematică

Președintele celor de la Alro
Slatina, Jane Nițulescu, s-a arătat ușor nemulțumit de modul în
care au decurs negocierile cu Ionuț Luțu. Acesta a declarat ironic:
„Luțu tot calculează, cred că îi place matematica. El
de câteva zile tot face calcule peste calcule”
.
Potrivit unor zvonuri, lui Ionuț Luțu i s-ar fi oferit un salariu
lunar de 1.000 de dolari, sumă care l-ar fi nemulțumit pe
mijlocașul slătinean.

„Eu le-am prezentat ce vreau
și aștept să văd dacă conducerea va aproba. Eu am pretenții
normale, nu am cerut marea cu sarea. Îmi doresc să ajut Alro
Slatina, iar dacă nu pot, mă retrag singur.”

(Ionuț Luțu, jucător Alro Slatina)

Sursa: monitoruldeolt.ro

14 Jul. 2010, 14:51 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă