UTA nu poate conta pe șapte jucători pentru meciul cu Gaz Metan CFR

11 Jun. 2010, 11:33 Campionat
UTA nu poate conta pe șapte jucători** pentru meciul cu Gaz Metan CFR

UTA se află de ieri după-amiază la
Craiova, pentru ultimul meci al sezonului 2009/ 2010, programat
vineri, de la ora 17:00, pe stadionul Depou-CFR. Jocul va avea loc
vineri, de la ora 17:00 la cererea clubului gazdă, arădenii fiind
de acord cu solicitarea.

Bătrânei Doamne îi lipsesc șapte
jucători pentru acest joc, motiv pentru care în lot au fost incluși
juniorii Draia și Botiș.

Cristian Bălgrădean n-a mai fost
inclus în programul de pregătire al echipei în ultima săptămână,
după ce-a semnat pentru Dinamo București. Portarul a avut parte
de-o săptămână de vacanță, iar peste două zile se va prezenta în
capitală, pentru a începe antrenamentele sub comanda lui Ioan
Andone.

Paul Batin ar fi fost suspendat
pentru meciul cu Gaz Metan Craiova, însă oricum avea o înțelegere
cu staff-ul tehnic, care i-ar fi permis să-și încheie activitatea
la UTA cu o săptămână mai devreme, pentru a beneficia de șapte zile
de vacanță înainte de-a se prezenta la programul echipei CFR Cluj,
de care aparține. Batin a părăsit UTA după meciul cu Minerul
Lupeni, el terminându-și practic împrumutul, oficialii clujeni
urmând să-i decidă destinația, probabil după perioada de pregătire
de vară.

Mijlocașul Marius Chindriș este
suspendat pentru cumul de cartonașe, în timp ce Claudiu Pascariu,
Cornel Nădăban, Bogdan Toc și Alexandru Manea sunt accidentați. La
Craiova nu se află nici directorul tehnic, Ionuț Popa, care s-a
retras în urmă cu 10 zile. Ionuț Popa se află în Italia, pentru a
participa la înmormântarea surorii sale, el așteptând pe de altă
parte clarificarea situației de la UTA, fiind contactat exact în
urmă cu o săptămână, când i s-a spus că Bătrâna Doamnă ar putea fi
preluată de un grup de investitori, ai cărui reprezentanți și-ar fi
manifestat dorința ca Ionuț Popa să rămână în fruntea staff-ului
tehnic.

Sub comanda lui Roland Nagy,
responsabilul staff-ului tehnic, se află 18 jucători. Portarii
disponbili sunt Bujor, refăcut după o problemă de ordin medical, și
Bodea, care a debutat ca titular etapa trecută. Pentru linia
defensivă, soluțiile sunt Buican, Mihuț, Eze, Pocuca, Draia și
Mutulescu, în timp ce pentru linia de mijloc concurează: Apostol,
Roman, Drida, Purece, Tobă, Mitu, Botiș și Copil. În atac sunt doar
două soluții, Țucudean și Pecarov.

Partida va fi arbitrată la centru
de bucureșteanul Florin Miron, el urmând să fie asistat de Gabriel
Bârjac (Zalău) și Ionel Dumitru (Gherghița-Prahova). Arbitrul de
rezervă este Vasile Vâlceanu (Drobeta Turnu Severin). Din partea
FRF, observatori vor fi Ioan Cristea (București) și Mircea Sârbu
(Hunedoara).

Articol scris de Sebastian
Șiclovan

11 Jun. 2010, 11:33 Campionat
Pe aceeași temă