Cristi Dulca a declarat azi, în
cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul clubului, că
în meciul cu Arieșul se va vedea dacă perioada în care echipa lui a
stat a fost una benefică. Antrenorul a mărturisit că a lucrat mult
la omogenitatea echipei în această perioadă și se bucură de
revenirile lui Dolha și Ionescu.
„Mâine vom vedea dacă
într-adevăr această pauză mai lungă a fost benefică sau nu. Am
încercat să lucrăm în plus la omogenizare, am avut trei jocuri
amicale la Orăștie în care am încercat să folosesc cât mai mulți
jucători. Mă bucur că Dolha și Ionescu au revenit după accidentari.
Îmi este dor de jocurile oficiale și la fel simt și jucătorii, după
o pauză cum a fost asta. Am fost tachinat în ultima vreme că nu
jucăm și urcăm în clasament. Nu este vina noastră că s-au retras
echipe, important este că suntem pe 2. Ne așteaptă două săptămâni
foarte importante cu patru meciuri foarte dificile, primul cu
Arieșul Turda, de mâine. Presiune a existat de când a început
campionatul, este normal să existe presiune atunci când există un
obiectiv. Vom trata jocul cu Turda foarte serios, nu vom
desconsidera adversarul. Am pregătit partida pentru a câștiga și mă
bucură faptul că jucătorii au avut un comportament foarte bun, au
răspuns foarte bine la antrenamente. Avem nevoie de victorie să
rămânem în lupta pentru promovare. Ne luptăm cu UTA, Târgu Mureș și
Dacia Mioveni pentru promovare.”, a declarat Cristi
Dulca potrivit universitateacluj.ro.
La conferință a participat și
mijlocașul Adrian Ionescu care va reveni pe teren după o pauză de
trei luni. Jucătorul e convins că Universitatea se va desprinde de
celelalte echipe și va promova în Liga I.
„Totul depinde de noi
acum, mai sunt șapte meciuri și trebuie să fim concentrați la
maxim. Avem toată motivația pentru a promova. Primele patru echipe
se luptă pentru promovare. Nu am jucat de aproape trei luni și îmi
este forte dor. Este un derby județean, ambițiile sunt foarte mari
și noi avem de luat o revanșă în fața Arieșului. Cred că
Universitatea Cluj va fi echipa care se va desprinde pe finalul
sezonului și va promova. Avem în plus față de celelalte
competitoare dorința de a crește în valoare, ambiție suplimentară
și dorința mai mare de a juca în primul eșalon.”, a
declarat Adrian Ionescu conform universitateacluj.ro.