„Meciul cu Delta este crucial”

06 May. 2010, 21:26 Liga 2

Despărțite în clasament de patru puncte, și clasate pe locurile
patru, respectiv șase, FC Snagov și Delta Tulcea se vor întâlni
sâmbătă de la ora 11:00 în derby-ul Seriei I. După ce în tur, la
Ghermănești, scorul s-a terminat egal, 2-2, meciul fiind destul de
echilibrat, în retur meciul se anunță mult mai important pentru
ilfoveni și prin prisma faptului că aceștia încă sunt încrezători
în șansa lor de a promova.

Pentru FC Snagov meciul de la Tulcea reprezintă ultimul adversar de
calibru, după spusele fotbaliștilor și a conducerii, pe care îl
poate întâlni în acest final de campionat. Alb-roșii speră să
obțină numai victorii în meciurile rămase, însă speră și la pași
greșiți din partea Sportului Studențesc.

De partea cealaltă, înfrângerea de pe terenul Petrolului, din etapa
trecută, i-a îndepărtat pe tulceni de promovare. Ultimele partide
rămân pentru Delta doar pentru a-și afla poziția finală în
clasament.

Căpitanul snagovenilor, Alexandru Radu, va risca împotriva Deltei
și își va conduce echipa din teren, chiar dacă în partida cu
Dunărea Giurgiu a ieșit accidentat, încă din minutul 26. Radu crede
că dacă vor învinge în această etapă, nimeni nu le va mai putea sta
în cale. „Meciul cu Delta este crucial. Practic ar fi
singurul meci în care am putea să ne mai încurcăm. Dacă vor termina
la egalitate de puncte cu Petrolul suntem avantajați de meciurile
directe și vom trece în fața lor.”

Revenit în primul 11 după ce a suferit o operație grea la
genunchiul drept și marcator a două goluri în ultimele patru
meciuri, Viorel Dinu I tratează meciul cu Delta Tulcea ca fiind
unul normal. Mijlocașul recunoaște că aceasta ar fi ultima partidă
grea până la finalul campionatului. „Avem un meci
foarte greu care trebuie tratat la fel ca toate celelalte. Acum
dacă arbitrajul va fi imparțial va fi bine și de noi va depinde
totul. Aceasta ar fi ultima partidă grea, după aceea ar mai rămâne
să se împiedice Sportul”

Partida dintre Delta Tulcea și FC Snagov îl va alea la centru pe
arbitrul Mugurel Vădan, ajutat la cele două tușe de Florin Stănescu
și Valentin Avram, toți din București.

Meciuri rămase de
disputat pentru FC Snagov:

8 mai – FC Delta Tulcea
(d)
12 mai – CSM Râmnicu
Sărat
(a)
15 mai – Tricolorul
Breaza
(d)
22 mai – Steaua II
(a)
29 mai – Gloria Buzău
(d)
5 iunie – Dunărea Giurgiu
(a)
12 iunie – Concordia
Chiajna
(d)

Articol scris de Marius
Anghel

06 May. 2010, 21:26 Liga 2
Pe aceeași temă