Derby pentru promovare

29 Apr. 2010, 15:12 Liga 2
Derby** pentru promovare

Petrolul așteaptă cu speranțe meciul de sâmbătă cu Delta Tulcea,
unul cu implicații majore în lupta pentru promovare. „Lupii” au
intrat, de astăzi, în cantonament, confruntarea de la finalul
acestei săptămâni urmând să fie pregătită, pentru prima dată după
mult timp, la baza de la Crângul lui Bot.

Cu moralul la cote maxime după seria excelentă din ultima perioadă,
petroliștii vor aborda duelul cu Delta Tulcea cu gândul la o
victorie ce i-ar apropia și mai mult de primul eșalon. Desigur,
partida nu se anunță a fi nici pe departe o simplă formalitate,
Delta, cu o prezență constantă în ultimele sezoane în lupta pentru
promovare, reprezentând mai mereu o nucă greu de spart. În plus,
ploieștenii nu uită că ultima lor înfrângere din actuala stagiune
datează din etapa a X-a, chiar de la meciul de la Tulcea, așa încât
există și o revanșă de luat. „Ne cunoaștem foarte bine
adversarii. I-am urmărit în meciurile pe care le-au susținut la
Breaza și la Chiajna și știm foarte bine cât de periculoși pot fi.
Cred, însă, că totul depinde doar de noi, trebuie să ne facem jocul
nostru obișnuit. Le-am spus și jucătorilor să fie constienți că se
află în fața unui moment important, că au o șansă mare pe care
trebuie să o valorifice”
, a spus managerul general al
„galben-albaștrilor”, Valeriu Răchită.

La fel ca și la ultimele meciuri, Vivi Răchită se confruntă cu
probleme mari de efectiv. Lista indisponibililor rămâne numeroasă,
iar Cosic, G. Crăciun, Neagu, Neagoie, Pop și A. Crăciun nu vor
putea evolua, cu siguranță, în etapa din weekend. Șanse mici să
intre pe teren au Radchenko și Constantin Stoica, cei doi începând,
abia de astăzi, să participe la antrenamente, fără a se afla, însă,
la capacitatea maximă.

Partida dintre Petrolul și Delta Tulcea se va disputa sâmbătă, de
la ora 13.00, pe stadionul „Ilie Oană”. Întâlnirea va fi condusă de
către o brigadă formată din Florin Ghimbășan (Brașov) – Stelian
Slabu (Brașov) și Dan Lucian Ilieș (Brașov). Arbitru de rezervă va
fi Bogdan Anghelinei (Galați), iar ca observatori au fost delegați
Sorin Vădana (Cluj) și Constantin Constantinescu (Slatina).

S-au întors acasă

Înaintea meciului cu Delta Tulcea, „lupii” vor reinaugura
cantonamentul de la Crângul lui Bot, tradiționala bază de pregătire
a petroliștilor trecând, în ultima perioadă, printr-un amplu proces
de modernizare. De altfel, petroliștii s-au antrenat în această
dimineață la Crâng, acolo unde vor rămâne până la partida cu Delta.
„Pot să spun că ne-am întors acasă. Avem toate
condițiile de pregătire aici, practic totul este la
superlativ”
, a mărturisit Vivi Răchită, managerul
petroliștilor fiind cel care s-a zbătut ca echipa să revină la
Crângul lui Bot.

Linii de clasament

General

3. Petrolul Ploiești 26 12 11 3 43-17 47
5. Delta Tulcea 26 13 7 6 28-15 46

Acasa

4. Petrolul Ploiești 13 7 6 0 23-4 27

Deplasare

6. Delta Tulcea 13 5 4 4 13-11 19

Ultimele
meciuri

Petrolul: 2-0 cu
Dunărea Galați (deplasare), 4-0 cu FCM Bacău (acasă).

Delta: 3-1 cu Victoria
Brănești (acasă), 2-1 cu Concordia Chiajna (deplasare).

În
tur

Delta Tulcea – Petrolul Ploiești 1-0

Sursa: fcpetrolul.ro

29 Apr. 2010, 15:12 Liga 2
Pe aceeași temă