Metalul Buzău a mai disputat un meci pe teren propriu în acest sezon de Liga 2, duminică, în etapa a 7-a, când a primit vizita formației Unirea Slobozia. A reușit să se impună, 2-0, iar astfel a bifat a doua victorie acasă în această stagiune de campionat.
Astfel, în urma succesului, Metalul Buzău a ajuns la un total de 11 puncte, având un bilanț de trei victorii, două remize și două înfrângeri, ocupând locul 10 în Liga 2.
Valentin Stan, antrenorul echipei Metalul Buzău, era destul de încrezător în ceea ce privește sezonul de Liga 2 înainte de prima rundă, mai ales că în precedentele ediții de campionat era cât pe ce să o ducă în play-off.
El credea că ediția 2026-2027 va fi mai dificilă decât a fost prima a Metalului în campionatul diviziei secunde, mai ales că de fiecare dată echipa a încercat și a reușit să își depășească performanțele din anii trecuți.
Totuși, discursul său de la finalul partidelor a fost unul orientat, mai mult sau mai puțin către minusuri, iar acest lucru s-a întâmplat chiar și după partida cu Unirea Slobozia, câștigată cu 2-0, în urma golurilor marcate de Adrian Moldovan și Valentin Robu, din minutele 53 și 65, ambele bifate de la 11 metri.
Valentin Stan a remarcat că au fost și sunt în continuare anumite probleme, atât pe faza de atac, cât și pe faza de apărare.
”Nu cred că am găsit rezolvarea problemelor chiar dacă am câștigat acest meci, dar e important că noi am avut inițiativa. E o victorie meritată, clar nemulțumirile sunt legate de faza de construcție, am pierdut meciuri… poate tragem concluzii și că am stat rău pe faza defensivă, dar noi vrem să reglăm. Avem de muncă, de lucrat, dar eu sunt convins că vom rezolva.
Încă nu avem calitatea pentru a face tot ce ne dorim, dar prin muncă sper să ne ducem spre obiectiv. Toți cei care sunt în lot trebuie să joace, evoluțiile lui Căldăraru nu sunt unele care să mulțumească, dar trebuie să înțelegem toți că el vine din poziția de fundaș central în fundaș lateral. Atunci, trebuie să aibă mai multe calități, alte calități, e diferit.
Trebuie să avem răbdare cu el, e under, dar și cu ceilalți. În repriza a doua a avut urcări, iar cu fiecare meci care va trece, pentru că se antrenează bine, va juca și mai bine”, a spus Valentin Stan după victoria cu Unirea Slobozia.
Metalul Buzău are două rezultate pozitive la rând în Liga 2, premergător întâlnirii cu Unirea Slobozia remizând, 1-1, pe terenul CSC Șelimbăr. Are 11 puncte, punctaj pe care îl mai au și FC bacău, Cetatea Suceava și CS Afumați, dar până la ora publicării materialului clubul lui Constantin Enache nu a evoluat în runda a 7-a.
În etapa următoare, Metalul Buzău va juca pe terenul celor de la Concordia Chiajna.
Foto: Petronel Tudor / Sport Pictures
Video: Metalul Buzău